Un nou concept de a petrece timpul liber în vacanţă

DSC01645Şcoala cu Clasele I-VIII Urecheşti, organizează în perioada 22 iulie – 9 august 2013, la Centrul de Documentare şi Informare „Prof. Pompiliu Stan”, aflat în coordonarea metodologică a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Şcoala de vară  (re)creativă „Joc și creație”.

Începută în urmă cu doi ani, dintr-o joacă constructivă, după cum sugerează şi genericul, Școala de vară „Joc și creație” s-a dovedit a fi, nu doar o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber, ci şi un mediu atractiv, favorabil dezvoltării aptitudinilor, creativităţii şi imaginaţiei elevilor.

Succesul şi satisfacţiile pe care le-au resimţit aceștia după primele două ediţii, au motivat cadrele didactice inițiatoare ale proiectului să organizeze şi în această vară, cea de a treia ediţie şcolii.

Așadar, peste 30 de elevi s-au arătat dornici să descopere lucruri noi, să-şi pună în valoare creativitatea şi inteligenţa şi nu în ultimul rând „să se joace”, explorându-şi laturile necunoscute ale personalităţii.

O parte din activităţi, precum origami, quilling și tehnica mărgelelor, reprezintă o continuare a celor din anii trecuți, iar altele sunt noi, precum atelierul de teatru, de scrapbooking și concursul de cultură generală ”Talente în devenire”.

De asemenea, organizatorii îşi propun să pătrundă în tainele cunoaşterii, odată cu vizionarea filmului documentar „Creaţiile omului şi creaţiile naturii”, să realizeze filmuleţe cu ajutorul calculatorului, să descopere tradiţii şi obiceiuri ale altor popoare, dar şi să îşi cunoască ţara, prin organizarea unei excursii tematice.

La finalul proiectului, rezultatele elevilor participanţi, vor fi valorificate printr-un concurs de talente.

Această nouă călătorie într-o lume a cunoaşterii nu ar fi posibilă fără sprijinul unor dascăli devotaţi şi dedicaţi verbului „a educa”.

Echipa care și-a propus să descopere miracolul ascuns în fiecare dintre elevi,  făcând totodată posibilă organizarea acestei şcoli de vară, este alcătuită din: prof. Petre Brătăşanu, directorul Şcolii cu Clasele I-VIII Urecheşti, profesor-documentarist Cătălina Nica, profesor pentru învăţământul primar Luminiţa Alexe, prof. Gabriela Paris, prof. Adrian Abageru și  preotul-paroh Cristinel Lungu.

 „Foarte mulţi dintre elevii noştri, în vacanţa mare nu au unde pleca, stau singuri acasă şi nu beneficiază de îndrumare, întrucât părinţii sunt ocupaţi. În perioada de mijloc a acesteia, copiii sunt dornici să participe la activităţi organizate, şcoala devenind un altfel de loc, pentru o altfel de experienţă. Bazându-ne pe curiozitatea înnăscută a copilului, ne-am gândit ca şi în această vacanţă, să concepem o serie de activităţi, care să ţină copiii aproape de şcoală. Vom crea situaţii în care elevii vor descoperi singuri aspecte ale existenţei, dar – cel mai important – îi vom incita şi iniţia să cerceteze, să fie curioşi, să le placă şi să dezvolte procesul cognitiv. Aplicând acest ideal la nivelul vârstei şcolarului, proiectul reprezintă așadar o explorare, pe episoade, a unor aspecte atractive şi fascinante ale copilăriei”, ne-au declarat, profesorul – documentarist Cătălina Nica şi directorul Petre Brătăşanu.

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.