Articole despre auto

Articole avand eticheta auto.

Amendat pentru că a uitat unde şi-a parcat maşina

Pe 16 ianuarie 2013, în jurul orei 15.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către Constantin P., de 43 de ani, din Moineşti, că în intervalul orar 12:50-14:50, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul ce se afla parcat pe strada Vasile Alecsandri din muncipiu.

A lovit cu maşina un pieton după ce a urcat băut la volan

În a doua zi de Crăciun, în interiorul localității Lilieci, comuna Hemeiuș, un autoturism a acroșat și accidentat ușor un localnic de 30 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, după care conducătorul vehiculului a părăsit locul faptei fără încuviințarea polițiștilor.  

A pierdut controlul volanului şi a intrat în alt autoturism

Gheorghe L. (52 de ani), din județul Brașov, a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea,  pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o altă maşină, la volanul căreia se afla Mihai M. (23 de ani), din Dărmăneşti.  

Lovit de o maşină pe trecerea de pietoni

Pe 2 decembrie, în jurul orei 17:04, în timp ce Constantin C., de 28 de ani, din Iaşi, conducea un autoturism pe DN 2 (E 85), în interiorul localităţii Onişcani, nu a acordat prioritate lui Costel P., de 44 de ani, din Bacău, care se angajase în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat şi […]

A ajuns la închisoare după ce a furat o staţie de emisie-recepţie dintr-un autoturism

Un tânăr de 29 de ani din Bacău a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a furat  o staţie emisie- recepţie, în valoare de 500 lei, dintr-un autoturism parcat pe strada Valea Albă din Bacău.

Un autoturism a ars în întregime după un accident rutier

Marți, 6 noiembrie, la ora 22. 18, pompierii din Moineşti au intervenit în comuna Scorţeni, sat Grigoreni, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un autoturism în urma unui accident rutier.