Tacticile jocului GO sunt practicate in prezent de companiile japoneze în bătăliile economice


GO te învaţă că, pentru a câştiga, nu trebuie să ai totul. Dealtfel, în GO, lăcomia se pedepseşte în egală măsură cu modestia: dacă eşti prea agresiv – pierzi, dacă eşti prea moale – pierzi. Echilibrul este cheia GO-ului.

GO este un joc „de segmentare”. De aici, utilitatea sa în economie. Oamenii de afaceri occidentali sunt din ce în ce mai interesaţi de el, pentru că omologii lor asiatici au scos deja arma GO-ului pe piaţă, iar profiturile au fost uimitoare.

Este de două ori mai bătrân şi considerat de cinci ori mai complex decât şahul, deşi regulile sale se pot învăţa în câteva minute. A fost descoperit acum 4000 de ani. Din vremea şogunilor, principiile lui strategice sunt folosite în confruntările armate. În prezent, companiile japoneze câştigă miliarde de dolari aplicându-i tacticile în bătăliile comerciale. Zeci de milioane de oameni îl practică pentru mind building. În limba română nu există alt termen pentru el decât „joc”.

GO este jocul naţional al Japoniei. În 2002, Federaţia Internaţională de Arte Marţiale a inclus GO în rândul disciplinelor sale sportive – singura care nu presupune contact fizic.
GO este un joc constructiv. Scopul său de bază este formarea unor teritorii mai mari decât ale adversarului, nu anihilarea lui. Dealtfel, ar fi imposibil: şahul se joacă pe 64 de careuri; GO se joacă pe 361 puncte . Numai dilema „Unde să aşezi prima piatră pe tabla de GO” a ţinut sute de ani. Se spune că o partidă de GO face cât cinci de şah: patru pentru cucerirea colţurilor şi una pentru împărţirea centrului.

Regulile jocului sunt atât de simple şi de naturale, încât GO-ul este considerat o descoperire şi nu o invenţie.
Fantezia este cea mai puternică armă din GO. Ca dovadă, nici un computer nu a reuşit încă să învingă un jucător de valoare medie.

Pietre albe şi pietre negre, aşezate pe o placă de lemn. Mai simplu nici că se poate. Dar este incredibil ce se poate face cu nişte pietre albe şi negre. GO-ul este exemplul perfect pentru un proverb chinezesc vechi de mii de ani: „Maeştrii se cunosc după ce pot face cu lucruri puţine”.



Articol din sectiunea: Sport
Etichete:

Un comentariu la “Tacticile jocului GO sunt practicate in prezent de companiile japoneze în bătăliile economice”

  1. Go-ul, încă de la început, a fost menit (hărăzit) să servească unor scopuri educative, în acest sens fiind o Cale bine bătută timp de aproape 4000 de ani începând cu China antică şi continuând cu Japonia, Coreea şi alte ţări asiatice, înainte de a ajunge în occident acum cca 150 de ani. A fost practicat mai ales în rândul cărturarilor, războinicilor şi funcţionarilor publici şi ministeriali.
    Acest joc este promovat si in Romania si putem beneficia şi noi de el, pentru folosul copiilor de toate vârstele si chiar al nostru personal (parintii lor). Se ştie că majoritatea oamenilor folosesc un procent mic din capacităţile creierului, unul dintre principalele motive fiind acela că folosesc preponderent doar una dintre emisferele cerebrale, cea stângă care se ocupă de abilităţile tehnico-logice, sau cea dreaptă, care se ocupă de abilităţile intuitiv-artisitice. Studiile ştiinţifice făcute de japonezi au relevat faptul că practicarea Go-ului activează, solicită şi pune la lucru ambele emisfere cerebrale, unul dintre rezultate fiind creşterea IQ-ului.
    Dar câştigul evident este obţinerea echilibrului interior (psihic, emoţional, cognitiv) şi formarea unei personalităţi complexe, adică o mai bună capacitate de adaptare la diversitatea situaţiilor de viaţă, prin dobândirea unor noi tipare comportamentale şi de gândire datorate activării emisferei cerebrale mai puţin folosite înainte de a practica Go-ul în mod sistematic.
    Japonezii in general fac din orice o arta, asa ca nu e de mirare ca au apreciat si apreciaza acest joc suficient ca sa fie studiat si in scoli.
    Astfel ca nu e de mirare ca tacticile folosite in Go pot fi aplicate in afaceri, dar mai ales in viata obisnuita.

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Tacticile jocului GO sunt practicate in prezent de companiile japoneze în bătăliile economice