Preselectie copii si tineri intre 6–25 ani pentru „Festivalul Tineretii”, Costinesti 2010 – Editia a VI-a


Asociatia Culturala Daria’s si Taste of Romania organizeaza preselectie pentru copii si tineri, cu varsta cuprinsa intre 6-25 de ani, pentru cele trei sectiuni – de creatie, interpretare muzica usoara si populara – ale Festivalului International de Creatie si Interpretare „Festivalul Tineretii”, care va avea loc la Costinesti in perioada 4-15 August 2010.

Preselectia zonala pentru interpretare muzica usoara si populara se va desfasura in 38 de orase din tara, iar la Bacau, acesta va avea loc sambata, 24 aprilie 2010, la Palatul Copiilor, Str. Oituz nr.24.

Selectia finala va fi la Bucuresti, in 26 iunie 2010.

Concurentii pot participa la etapa de preselectie in oricare dintre centrele zonale, indiferent de localitatea in care domiciliază.

Sunt invitati sa participe copiii si tinerii talentati, dornici de afirmare, care vor intra in competitie pe urmatoarele grupe de varsta: 6-9, 10-14 si 15-21 ani.

La sectiunea de interpretare muzica usoara sunt asteptati solisti individuali sau trupe formate din maxim 5 membri.

Participantii vor pregati cate doua melodii, din care vor canta in intregime o singură melodie, cu durata maximă de 4 minute, in conditii de spectacol.

Concurentii individuali trebuie sa aiba in repertoriu o melodie din muzica usoară romaneasca.

La sectiunea de interpretare muzica populara se pot inscrie solisti individuali sau instrumentisti. Participantii vor pregati cate doua melodii, din care vor canta in intregime o singură melodie, cu durata maximă de 4 minute, in conditii de spectacol.

Alte conditii de participare la etapa de interpretare muzica usoara si populara:
– Acompaniamentul trebuie asigurat de negativ orchestral, inregistrat pe CD;
– Presectiile de muzica populara se organizeaza in acelasi timp cu preselectiile de muzica usoara si in aceleasi locatii;

La sectiunea creatie, creatorii profesionisti sau amatori vor prezenta melodii in primă auditie, cu o durată maximă de 4 minute. Juriul de specialitate, care se va intruni in zilele de 25 si 26 iunie 2010, va promova in etapa finală 20 de melodii.

Lucrările pentru concursul de creatie trebuie sa contina creatia muzicala inregistrată in format wave pe un CD, textul dactilografiat, partitura realizată pe calulator (linia melodică cu cifraj). Acestea vor fi trimise sau depuse, pana la data de 16 iunie 2010 (data sosirii), la centrele zonale sau sediul Asociatiei Daria’s.

Taxa de participare este de 70 lei pentru interpretare muzica usoara/ populara si 100 lei pentru creatie.

Detalii suplimentare referitoare regulament, inscrieri, alte conditii de participare, se pot obtine:
– la telefonul mobil 0740288376, persoana de contact Claudiu Filip;
– la Palatul Copiilor, Str. Oituz nr.24.
– la adresele de email: club@cotyso.ro

Festivalul International de Creatie si Interpretare “Festivalul Tineretii” are loc in fiecare an la Costinesti, incepand din 2005, si a reunit si lansat, pana acum, peste 2000 de tineri interpreti si creatori romani si straini din China, Germania, Bulgaria, Italia, Grecia, Moldova, Kazahstan.

O parte dintre cei care a facut posibila existenta a cinci editii ale Festivalului se numara Primaria Costinesti, judetul Constanta, in calitate de co-producator, sponsorii Loteria Romana, ATV Romania, Ministerul Culturii, Coca Cola, Yamaha, Roland, Murfatlar Medgidia, Mr.Brown Cofee, Bucovina Apa Minerala, Sahia Film, AFCN, Tango partenerii media TVR2, TVR Cultural, Societatea Romana de Radiofuziune, Kiss FM, Kiss Tv, FUN 24, Radio 3NET, Jurnalul National, Sapte Seri, Cuget Liber, TVRM, ObliqeTV, Informatia Zilei, Ultima Ora, Port.ro, iar vedetele Mihai Traistariu si Giulia au sustinut, prin faima si profesionalismul lor, imaginea Festivalului.

Pentru a vedea cum va fi vremea la Costinesti in urmatoarele 15 zile accesati acest link.



Articol din sectiunea: Divertisment, Invatamant
Etichete: , ,

Un comentariu la “Preselectie copii si tineri intre 6–25 ani pentru „Festivalul Tineretii”, Costinesti 2010 – Editia a VI-a”

  1. „FESTIVALUL TINEREŢII” – COSTINEŞTI 2010

    După trei seri de concurs la secţiunea FOLCLOR, Duminică 08 August a.c. seara de gală a fost deschisă de artista RODICA ANGHELESCU, interpretând un buchet de melodii populare, din cel de al treilea C.D. al d-sale, intitulat „Din cuvinte-am sădit flori” (muzica şi versurile aparţin d-lui Marin Voican-Ghioroiu, dirijor maestrul Constantin Arvinte), apoi ne-a adus la cunoştinţă, în calitate de Preşedinte al juriului, câştigătorul Trofeului – PETRICĂ LEHACI (un tânăr de 16 ani) din oraşul Gura Humorului, care a obţinut nota 9,95.
    Scopul concursului a fost să încurajeze creaţia de cântece pentru tineret, contribuind la descoperirea şi lansarea de interpreţi de muzică populară, români şi străini. Iar ca misiune a festivalului a fost şi rămâne aceea de-a face cunoscut cântecul românesc şi a atrage turiştii români şi străini în localitatea Costineşti – staţiune cu un potenţial deosebit.
    De data aceasta „Festivalul Tinereţii” s-a bucurat de prezenţa unor artişti de certă valoare ai scenei româneşti, precum:
    Rodica Anghelscu – Preşedinta juriului,– interpretă de muzică populară la Ansamblul Ciocârlia din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, laureată cu peste 25 de premii în ţară, deţinătoarea Marelui premiu la Festivalul Primăverii 2007 din Coreea de Nord, unde au participat 72 de ţări; Maximiuc Nicolae – solist de muzică populară din Bucovina, redactror muzical la Antena Satelor – Internaţional; Mariana Stănescu – cântăreaţă de folclor din zona Ardealului, redactor muzical la Antena Satelor; Maria Macovei solistă de muzică populară, îndrumător artistic la Casa de cultură din oraşul Gura Humorului; Marin Voican-Ghioroiu – folclorist, scriitor şi compozitor.
    Reuşita acestor seri de vis, atât pentru concurenţi, cât şi pentru un public entuziast, care a aplaudat la scenă deschisă prestaţia soliştilor pe scena amplasată lângă „Obeliscul” de pe plaja Costineştilor, a fost posibilă prin efortul depus de organizatorii Festivalului, a directorului General VIOREL STOICA, dar şi al celor care au străbătut ţara în lung şi-n lat…să asculte, să îndrume cu înalt profesionalism şi competenţă pe aceste tinere vlăstare, care bat la poarta afirmării artistice (în perioada de preselecţie); dovedind încă odată că muzica populară îşi merită locul de regină a cântecului românesc.
    Am avut deosebita plăcere să admir cele mai frumoase costume populare (autentice) din zona Bucovinei, Olteniei, Banatului şi Ardealului ş.a. purtate de copii talentaţi, înzestraţi nativ – cu voci bune (clopoţeii de argint), chiar dacă la vârsta lor nu se poate spune cu certitudine că sunt stabilizate vocal, dar cu perspectivă de viitor. Această însuşire s-a observat la aceşti tineri că sunt posesorii unui timbru plăcut (frazare şi dicţie uneori de excepţie) mişcare scenică, charismă şi stăpânesc darul de-a trasmite publicului sentimente de dor, dragoste, nostalgie şi fericirea de-a cânta doine, sârbe, hore, balade etc. toate izvorâte dintr-o dragoste neţărmurită pentru folclorul frumos şi autentic. Surpriza ne-a oferit-o o tânără speranţă a folclorului românesc, o floricică din legendara Bucovină, tânăra de 16 ani MICUŢARU MARIA care, la cei patru anişori, a cântat şi doină, dar a excelat în interpretarea unei sârbe înfocate, prilej deosebit pentru membrii juriului să-i acorde o DIPLOMĂ de „Cel mai tânăr artist al festivalului”, dovadă că folclorul are rădăcini foarte solide în tradiţia neamului românesc, iar talentele nu lipsesc, fiind un semnal de atenţionare pentru cei ce se ocupă de cultură, ca muzica de bună calitate şi autentică să fie promovată la radio şi t.v. şi să oferim acestor micuţi artişti sprijin şi îndrumare permanentă. Mai pot arăta că a fost apreciat, ca unicat, costumul popular al Larisei Numvailer din Fălticeni, care a primit aprecierea şi confirmarea spectatorilor cât şi a a membrilor juriului printr-o diplomă de excelenţă prin care se atestă vechimea şi autenticitatea lui.
    Juriul nu a avut o misiune uşoară în selectarea celor mai buni dintre cei buni, fiindcă stacheta calităţii interpretative a fost foarte mult ridicată, lucru ce-l veţi constata din procesele verbale pe vârste de participare.
    Pe această cale transmit felicitări tuturor participanţilor, profesorilor îndrumători, onoratului juriu, organizatorilor festivalului şi le doresc mult succes în ediţiile viitoare.
    Folclorist, scriitor-compozitor Marin Voican-Ghioroiu
    SECTIUNEA 6- 9 ANI
    LOCUL NUMELE ŞI PRENUMELE PREMIUL ACORDAT Nota
    I Lehaci Ilie v i d e o c l i p 9,45
    I Hoza Ana v i d e o c l i p 9,45
    I Bertea Valentin v i d e o c l i p 9,35
    II Glavanescu Stefan v i d e o c l i p 9,25
    II Lucanu Iulian v i d e o c l i p 8,90
    II Sahlean Ilinca Daniela v i d e o c l i p 8,90
    II Nutu Ana Maria v i d e o c l i p 8,75
    III Popa Petronela v i d e o c l i p 8,50
    III Hopulele Nicoleta v i d e o c l i p 8,50
    III Apetrei Denisa Ionela v i d e o c l i p 8,00
    SECTIUNEA 10 -14 ANI
    LOCUL NUMELE ŞI PRENUMELE PREMIUL ACORDAT Nota
    I Lupupopii Madalina v i d e o c l i p 9,90
    I Craciun Andrada v i d e o c l i p 9,56
    I Catargiu Laura v i d e o c l i p 9,45

    II Birou Irina v i d e o c l i p 9,92
    II Handro Gina v i d e o c l i p 9,10
    II Nunvailer Larisa v i d e o c l i p 9,05
    II Ciudin Luiza v i d e o c l i p 9,05
    II Francu Lorena v i d e o c l i p 9,00

    III Popa Petronela v i d e o c l i p
    III Hopulele Nicoleta v i d e o c l i p 8,50
    III Apetrei Denisa Ionela v i d e o c l i p 8,00
    SECTIUNEA 15 – 25 ANI
    LOCUL NUMELE ŞI PRENUMELE PREMIUL ACORDAT Nota
    I Leonti Adriana v i d e o c l i p 9,75
    I Moldovan Constantin v i d e o c l i p 9,55
    I Sticlet Marioara v i d e o c l i p 9,43
    I Ciupe Andreea v i d e o c l i p 9,40

    II Mariana Georgiana Sabrina v i d e o c l i p 9,16
    II Petre Marian v i d e o c l i p 9,15
    II Paval Madalina v i d e o c l i p 9,00
    II Mazare Simona v i d e o c l i p 9,00
    SECTIUNEA 15 – 25 ANI

    LOCUL NUMELE ŞI PRENUMELE v i d e o c l i p Nota
    III Bakk Laura v i d e o c l i p 8,95
    III Filip Dumitru v i d e o c l i p 8,80

    http://ro.netlog.com/mihaigeorgevici/blog/blogid=1118516
    Sursa: MCP Press Agency, Cristea Costache

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

  Stiri din Bacau: Preselectie copii si tineri intre 6–25 ani pentru „Festivalul Tineretii”, Costinesti 2010 – Editia a VI-a