Păcatul capital, ridicat la rang de ideal


„Era mai bine înainte. Ni se dădeau case, serviciu, aveam siguranţa zilei de mâine…”. Vorbe des auzite din gura omului simplu, a omului care a trăit din plin ambele decade „înainte” şi „după”. Linia care le separă e revoluţia sau ce-o fi fost la 22 decembrie 1989 (noi avem dreptul să fim sceptici).

Care e filozofia personală a omului care-l face să dea magazinele cu produse diverse, libertatea de exprimare, de opinie, trecerea frontierei la discreţie şi oportunitatea lansării în afaceri, a ideilor prolifice care azi pot fi puse în aplicare dacă sunt viabile, în detrimentul cozilor interminabile de altădată, a curentului electric aproape zilnic suprimat, a vitrinelor goale, a caselor dărâmate, a închisorilor unde işi dădeau ultima suflare intelectualitatea românească?

Am în minte un tablou care sunt convinsă că n-o să-mi părăsească memoria prea curând: după doua zile de stat la un rând uriaş care semăna mai curând c-o adunătură de flămînzi agresivi, persoana din faţa mea, a cumpărat ultima sticlă de ulei existentă în magazin. Vânzătoarea a tras uşa metalică, cenuşie, exact în ochii mei, auzindu-se apoi zăvorul asemănător cu al unei celule de puşcărie, descris de Ţuţea, la Poarta Albă.

În mintea mea de copil, s-a declanşat o tragedie pe un fond de frustrare ideatică. Imediat, propria-mi reprezentare, era dominată de micime, eram o personalitate obscură, într-un univers mult prea ostil pentru mintea unui copil care se entuziasma încă la romanele lui Teodoreanu.

Drumul spre casă a fost o Golgotă, pentru că mă condamnam, punându-mi pietre grele pe conştiinţă şi mă blamam că n-am o sticlă de ulei în mână, pentru care stătusem două zile şi pe care mi-o doream atât. Îmi curgeau lacrimi pe obraji şi am ştiut încă de pe atunci că nimic n-o să mă împiedice vreodată, să-mi doresc să vină alte vremuri când zgomotul uşii metalice închise în nasul meu, o să fie motiv ilar de povestit altor generaţii care au privilegiul de a cumpăra uleiul din raft.

O să-mi permit pentru o clipă sfidarea decalogului, şi am să situez printre primele porunci: iubiţi libertatea! Combateţi orice urmă de degradare umană prin neacceptarea unor idealuri strâmbe.



Articol din sectiunea: Opinii, Social
Etichete:

2 comentarii la “Păcatul capital, ridicat la rang de ideal”


Fatal error: Call to undefined function show_manual_subscription_form() in /home/bacaul/public_html/wp-content/themes/options/comments.php on line 19