Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut


Am aflat de curând că, vai, renul cel mai important al lui Mos Crăciun, vestitul Rudolf, a murit ca urmare a unui atac de cord provocat de zborurile unor avioane pe deasupra fermei lui Mos Crăciun.

Informatia a fost dată la stiri cu maximă seriozitate, doar zâmbetul abia schitat al prezentatoarei indicând că am păsit cumva pe un teren diferit de cel al crimelor, războaielor, politicii, catastrofelor etc. Am văzut chiar si imagini cu un Mos Crăciun imens, într-o sanie de poveste, trasă de un ren bine hrănit, pe un drum plin de zăpadă, printr-o pădure feerică. Si am tresărit, pentru că mi-am adus aminte că, spre deosebire de timpul copilăriei mele, nu foarte îndepărtat, timpul de acum este unul în care metafora tinde să-si piardă autoritatea – economia de piată impune ca suprafata să nu mai ascundă nimic, să nu mai trimită la altceva, ci să se reprezinte pe ea însăsi.

Într-un fel, dacă se dă la televizor că renul mosului a murit si că, astfel, bătrânul s-ar putea să aibă dificultăti la împărtirea darurilor, asta ar fi o garantie pentru copiii de pretutindeni că simpaticul personaj chiar există. Ar fi, ca să zicem asa, o prelungire binevenită a credintei copilăresti, curate si naive, într-o lume a povestilor în care regulile sunt mereu ascultate în cele din urmă, iar răii sunt pedepsiti, în timp ce o fiintă jovială, fie ea un mos vesel si rotofei sau o zână binevoitoare, răsplăte ste virtutile.

Îmi aduc aminte ce suferintă aveam la fiecare Crăciun pentru că nu apucam să îl văd niciodată pe Mosul. Părintii mei se străduiau să găsească tot felul de trucuri ca să îmi însele vigilenta, lăsau, spre exemplu, usa de la intrare întredeschisă si mă anuntau să vin repede, că A VENIT!, dar când să dau cu ochii de el, chipurile… „tocmai plecase”! Inutil să mai spun că nici un cadou nu mă putea împăca si multumi, de vreme ce Mosul refuza să se înfătiseze fiintei mele însetate, vorba poetului, să… pipăie si să urle: este! Am sfârsit, bineînteles, prin a-i acuza pe mama si pe tata de minciună si prin renuntarea la orice idee că Mosul există cu adevărat. Sigur, conversatiile foarte serioase pe care le aveam prin clasa întâi cu colegii au contribuit decisiv la această conversie, să-i zic, dinspre lumea basmelor înspre lumea reală, lipsită de magie si, de aceea, inteligibilă.

Mi-a rămas, totusi, un dor inefabil, o lipsă, o emotie irepresibilă legată de figura Mosului pe care a trebuit să îl caut mereu în imaginatie, să mă las dusă, în acest scop, de cuvintele colindelor sau ale cântecelelor pe tema Crăciunului, înspre nămeti peste care vine trosnind o sanie plină de saci burdusiti cu daruri… Singurul lucru pe care nu mi l-am putut niciodată imagina a fost întâlnirea propriu-zisă cu Mos Crăciun. Acum mă gândesc că aceasta este explicatia pentru care, de fapt, în adâncurile tăinuite ale fiintei, nu am încetat să cred. Distanta de netrecut dintre realitatea golită de poezie si lumea liberă a imaginatiei a făcut posibilă metafora nesfârsită. Îl regăsesc pe Mosul în toate cele care vor să-l reprezinte, desi stiu că el nu stă în ele, ci dincolo de ele.

Asa cum Dumnezeu nu stă în icoane, ci în altă dimensiune, la care icoanele doar fac trimitere. Mai stiu acum, în fine, că acesta e cel mai mare dar pe care mi-l putea face Mosul: nearătându-mi-se, mi s-a revelat într-un fel cu mult mai bogat, mi-a făcut posibilă întrebarea fecundă.

Am mari îndoieli cu privire la puterea de credintă a copiilor care se uită acum la televizor si care îl văd pe Mos în nenumărate variante, pe stradă, la magazin, în cărti (dacă le mai citesc), în filme, la televizor. Revărsarea aceasta de imagini date de-a gata blochează orice efort imaginativ, orice trecere la adevărul care contează despre lume, la adevărul frumosului, la sentimentul nedeslusit al poeticului, vorba lui E. A. Poe. Orice pusti care stie să citească poate afla astăzi, cu mare usurintă, chiar de pe site-ul oficial al lui Mos Crăciun, că el este în vârstă de nu mai putin de 384 de ani, că locuieste în Laponia, în pădurea din apropierea orasului finlandez Rovaniemi, are si el o adresă, nu-i asa?, ca oricare cetătean al lumii civilizate, că are în subordine o armată de spiridusi care muncesc pentru el, asemeni unor angajati la o firmă, că Mos Crăciun are o nevastă, la fel de binevoitoare ca el, si tot asa.

Istoria lui Mos Craciun

Pentru cei mari informatiile devin de-a dreptul stiintifice: Mos Crăciun, cel cu haina rosie, cu barba albă si bogată, cu obrajii bucălati si cu trupul rotofei, este o inventie a culturii americane, cel care l-a desenat pentru prima dată, prin 1862, fiind un desenator pe nume Thomas Nast.

Se pare că, la început, Mos Crăciun a fost „îmbrăcat” cu steagul american, de unde si culoarea rosie a mantiei sale. Numele de Santa Claus provine din olandezul Sinterkloos, care trimite si la numele german al sfântului Nicolae, Nikolaus (Claus fiind o prescurtare de la acesta). Dar Santa Claus nu se suprapune decât partial pe figura sfântului Nicolae, patronul copiilor, pentru că acesta din urmă nu este doar bun si darnic, ci si cel care împarte pedepse celor care nu au fost cuminti peste an. La începutul secolului al XX-lea, prin 1931, mai exact, Mos Crăciun a fost apropriat de compania Coca Cola, care i-a consacrat imaginea de mos exclusiv generos, iertător si plin de voiosie.

Nici că se putea altfel: cumpărătorii nu trebuie să fie incomodati de vreun examen de constiintă. Noua etică impune consumul ca pe singura sursă de fericire palpabilă. Santa Claus, adică Mos Crăciun, poate fi acum „pipăit” de toti, a coborât printre noi, nu mai e de neatins. Oricine poate să-si „urle” nestingherit facila descoperire: aceea că Mosul există! (Si toti stiu că există pentru că e un om de afaceri, pentru că trăieste după regulile tuturor, pentru că în spatele lui e un întreg sistem economic învârtindu-se în jurul ideii de profit.).

Numai că există următorul paradox: cu cât îl simtim mai real pe Mos Crăciun, cu atât îl „vedem” mai putin. El era si trebuia să rămână mereu un simbol (a cărui imagine a fost inventată pe pământ american, ce-i drept, în urmă cu două secole, de către imigrantii europeni care aduceau cu ei o întreagă si pestrită mostenire culturală).

Un simbol pe care îl „vezi” numai în măsura în care nu îl vezi. Un simbol pe care sper din toată inima că noua amenintare teroristă nu îl va distruge, făcând din Mos Crăciun un purtător de bombe. Asta ar semăna cu întoarcerea refulatului despre care vorbesc psihanalistii: după ce nea dat atât de multe fără să merităm, Mos Crăciun ar deveni, prin compensatie, un justitiar. Un justitiar atât de incoruptibil, încât s-ar distruge până si pe sine…

Elena CIOBANU, Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.



Articol din sectiunea: Cultura, Divertisment
Etichete: ,

2 comentarii la “Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut”

  1. In Olanda Mos Craciun nu exista! Nici macar nu se sarbatoreste! Cadourile sunt trimise/primite in ziua de 6 decembrie, ziua sfantului Nicolae, la noi, dar si la ei…

    Ce ciudat inregistrez cu toate simturile mele ideea ca Mos Craciun nu exista! Pe alte meridiane, in alte lumi, Mos Craciun nu exista! E doar o imagine comerciala care poate patrunde, eventual, in mintea unor copii care asteapta surpriza care infrumuseteaza si bucura viata… Deci se poate trai si fara Mos Craciun… incredibil!

    Dar eu il astept in fiecare an. Si il fac sa vina! Vine in sufletelul meu prin sunetele colindelor, cu luminitele de peste tot aprinse, cu bradul impodobit, cu miros de prajituri in bucatarie, chiar si cu niste cadouri… oriunde as fi, imi daruiesc singura Craciunul, pentru ca, de fapt, Craciunul e in mine…

  2. mos craciun exista. tatal meu este de origine canadiana si chiar exista mosul.am fost si eu acolo si mi-a daruit un spiderman de plush. mi-a aratat apoi scrisoarea pe care am trimis-o si am ramas uimit.

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

Autor: Revista Ateneu
Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului. Ateneu, revista de cultura fondata in 1927 de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.
  Stiri din Bacau: Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut