Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut


Am aflat de curând cã, vai, renul cel mai important al lui Mos Crãciun, vestitul Rudolf, a murit ca urmare a unui atac de cord provocat de zborurile unor avioane pe deasupra fermei lui Mos Crãciun.

Informatia a fost datã la stiri cu maximã seriozitate, doar zâmbetul abia schitat al prezentatoarei indicând cã am pãsit cumva pe un teren diferit de cel al crimelor, rãzboaielor, politicii, catastrofelor etc. Am vãzut chiar si imagini cu un Mos Crãciun imens, într-o sanie de poveste, trasã de un ren bine hrãnit, pe un drum plin de zãpadã, printr-o pãdure feericã. Si am tresãrit, pentru cã mi-am adus aminte cã, spre deosebire de timpul copilãriei mele, nu foarte îndepãrtat, timpul de acum este unul în care metafora tinde sã-si piardã autoritatea – economia de piatã impune ca suprafata sã nu mai ascundã nimic, sã nu mai trimitã la altceva, ci sã se reprezinte pe ea însãsi.

Într-un fel, dacã se dã la televizor cã renul mosului a murit si cã, astfel, bãtrânul s-ar putea sã aibã dificultãti la împãrtirea darurilor, asta ar fi o garantie pentru copiii de pretutindeni cã simpaticul personaj chiar existã. Ar fi, ca sã zicem asa, o prelungire binevenitã a credintei copilãresti, curate si naive, într-o lume a povestilor în care regulile sunt mereu ascultate în cele din urmã, iar rãii sunt pedepsiti, în timp ce o fiintã jovialã, fie ea un mos vesel si rotofei sau o zânã binevoitoare, rãsplãte ste virtutile.

Îmi aduc aminte ce suferintã aveam la fiecare Crãciun pentru cã nu apucam sã îl vãd niciodatã pe Mosul. Pãrintii mei se strãduiau sã gãseascã tot felul de trucuri ca sã îmi însele vigilenta, lãsau, spre exemplu, usa de la intrare întredeschisã si mã anuntau sã vin repede, cã A VENIT!, dar când sã dau cu ochii de el, chipurile… „tocmai plecase”! Inutil sã mai spun cã nici un cadou nu mã putea împãca si multumi, de vreme ce Mosul refuza sã se înfãtiseze fiintei mele însetate, vorba poetului, sã… pipãie si sã urle: este! Am sfârsit, bineînteles, prin a-i acuza pe mama si pe tata de minciunã si prin renuntarea la orice idee cã Mosul existã cu adevãrat. Sigur, conversatiile foarte serioase pe care le aveam prin clasa întâi cu colegii au contribuit decisiv la aceastã conversie, sã-i zic, dinspre lumea basmelor înspre lumea realã, lipsitã de magie si, de aceea, inteligibilã.

Mi-a rãmas, totusi, un dor inefabil, o lipsã, o emotie irepresibilã legatã de figura Mosului pe care a trebuit sã îl caut mereu în imaginatie, sã mã las dusã, în acest scop, de cuvintele colindelor sau ale cântecelelor pe tema Crãciunului, înspre nãmeti peste care vine trosnind o sanie plinã de saci burdusiti cu daruri… Singurul lucru pe care nu mi l-am putut niciodatã imagina a fost întâlnirea propriu-zisã cu Mos Crãciun. Acum mã gândesc cã aceasta este explicatia pentru care, de fapt, în adâncurile tãinuite ale fiintei, nu am încetat sã cred. Distanta de netrecut dintre realitatea golitã de poezie si lumea liberã a imaginatiei a fãcut posibilã metafora nesfârsitã. Îl regãsesc pe Mosul în toate cele care vor sã-l reprezinte, desi stiu cã el nu stã în ele, ci dincolo de ele.

Asa cum Dumnezeu nu stã în icoane, ci în altã dimensiune, la care icoanele doar fac trimitere. Mai stiu acum, în fine, cã acesta e cel mai mare dar pe care mi-l putea face Mosul: nearãtându-mi-se, mi s-a revelat într-un fel cu mult mai bogat, mi-a fãcut posibilã întrebarea fecundã.

Am mari îndoieli cu privire la puterea de credintã a copiilor care se uitã acum la televizor si care îl vãd pe Mos în nenumãrate variante, pe stradã, la magazin, în cãrti (dacã le mai citesc), în filme, la televizor. Revãrsarea aceasta de imagini date de-a gata blocheazã orice efort imaginativ, orice trecere la adevãrul care conteazã despre lume, la adevãrul frumosului, la sentimentul nedeslusit al poeticului, vorba lui E. A. Poe. Orice pusti care stie sã citeascã poate afla astãzi, cu mare usurintã, chiar de pe site-ul oficial al lui Mos Crãciun, cã el este în vârstã de nu mai putin de 384 de ani, cã locuieste în Laponia, în pãdurea din apropierea orasului finlandez Rovaniemi, are si el o adresã, nu-i asa?, ca oricare cetãtean al lumii civilizate, cã are în subordine o armatã de spiridusi care muncesc pentru el, asemeni unor angajati la o firmã, cã Mos Crãciun are o nevastã, la fel de binevoitoare ca el, si tot asa.

Istoria lui Mos Craciun

Pentru cei mari informatiile devin de-a dreptul stiintifice: Mos Crãciun, cel cu haina rosie, cu barba albã si bogatã, cu obrajii bucãlati si cu trupul rotofei, este o inventie a culturii americane, cel care l-a desenat pentru prima datã, prin 1862, fiind un desenator pe nume Thomas Nast.

Se pare cã, la început, Mos Crãciun a fost „îmbrãcat” cu steagul american, de unde si culoarea rosie a mantiei sale. Numele de Santa Claus provine din olandezul Sinterkloos, care trimite si la numele german al sfântului Nicolae, Nikolaus (Claus fiind o prescurtare de la acesta). Dar Santa Claus nu se suprapune decât partial pe figura sfântului Nicolae, patronul copiilor, pentru cã acesta din urmã nu este doar bun si darnic, ci si cel care împarte pedepse celor care nu au fost cuminti peste an. La începutul secolului al XX-lea, prin 1931, mai exact, Mos Crãciun a fost apropriat de compania Coca Cola, care i-a consacrat imaginea de mos exclusiv generos, iertãtor si plin de voiosie.

Nici cã se putea altfel: cumpãrãtorii nu trebuie sã fie incomodati de vreun examen de constiintã. Noua eticã impune consumul ca pe singura sursã de fericire palpabilã. Santa Claus, adicã Mos Crãciun, poate fi acum „pipãit” de toti, a coborât printre noi, nu mai e de neatins. Oricine poate sã-si „urle” nestingherit facila descoperire: aceea cã Mosul existã! (Si toti stiu cã existã pentru cã e un om de afaceri, pentru cã trãieste dupã regulile tuturor, pentru cã în spatele lui e un întreg sistem economic învârtindu-se în jurul ideii de profit.).

Numai cã existã urmãtorul paradox: cu cât îl simtim mai real pe Mos Crãciun, cu atât îl „vedem” mai putin. El era si trebuia sã rãmânã mereu un simbol (a cãrui imagine a fost inventatã pe pãmânt american, ce-i drept, în urmã cu douã secole, de cãtre imigrantii europeni care aduceau cu ei o întreagã si pestritã mostenire culturalã).

Un simbol pe care îl „vezi” numai în mãsura în care nu îl vezi. Un simbol pe care sper din toatã inima cã noua amenintare teroristã nu îl va distruge, fãcând din Mos Crãciun un purtãtor de bombe. Asta ar semãna cu întoarcerea refulatului despre care vorbesc psihanalistii: dupã ce nea dat atât de multe fãrã sã meritãm, Mos Crãciun ar deveni, prin compensatie, un justitiar. Un justitiar atât de incoruptibil, încât s-ar distruge pânã si pe sine…

Elena CIOBANU, Revista Ateneu


Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului.
© Ateneu, revista de cultura fondata in 1927
de George Bacovia si Grigore Tabacaru.
Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.



Articol din sectiunea: Cultura, Divertisment
Etichete: ,

3 comentarii la “Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut”

  1. In Olanda Mos Craciun nu exista! Nici macar nu se sarbatoreste! Cadourile sunt trimise/primite in ziua de 6 decembrie, ziua sfantului Nicolae, la noi, dar si la ei…

    Ce ciudat inregistrez cu toate simturile mele ideea ca Mos Craciun nu exista! Pe alte meridiane, in alte lumi, Mos Craciun nu exista! E doar o imagine comerciala care poate patrunde, eventual, in mintea unor copii care asteapta surpriza care infrumuseteaza si bucura viata… Deci se poate trai si fara Mos Craciun… incredibil!

    Dar eu il astept in fiecare an. Si il fac sa vina! Vine in sufletelul meu prin sunetele colindelor, cu luminitele de peste tot aprinse, cu bradul impodobit, cu miros de prajituri in bucatarie, chiar si cu niste cadouri… oriunde as fi, imi daruiesc singura Craciunul, pentru ca, de fapt, Craciunul e in mine…

  2. mos craciun exista. tatal meu este de origine canadiana si chiar exista mosul.am fost si eu acolo si mi-a daruit un spiderman de plush. mi-a aratat apoi scrisoarea pe care am trimis-o si am ramas uimit.

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

Despre autor

Autor: Revista Ateneu
Articol preluat cu permisiune, toate drepturile rezervate autorului. Ateneu, revista de cultura fondata in 1927 de George Bacovia si Grigore Tabacaru. Serie noua editata de Consiliul Judetean Bacau.
  Stiri din Bacau: Mos Crăciun cel văzut și cel nevăzut