Kaufland 3 Bacau – Str. Narciselor

Se deschide noul Kaufland de pe Strada Narciselor nr. 17, al treilea magazin din orașul Bacău și cel cu numărul 121 al lanțului Kaufland la nivel național. Inaugurarea oficială va avea loc joi, 7 februarie. Cu ocazia deschiderii magazinul își așteaptă clienții cu oferte speciale.

Magazinul are o suprafață totală de 4.200 de metri pătrați și una de vânzare de peste 2.600 de metri pătrați și oferă o parcare cu peste 200 de locuri și rasteluri pentru biciclete.

Noul magazin Kaufland vine cu un element diferențiator față de celelalte două din Bacău: va fi primul magazin ce va oferi clienților un raion de pește proaspăt și fructe de mare, ce include un sortiment extins de 34 de articole (20 de sortimente de acvacultură și 14 de pește pescuit), printre care fileuri și rondele de somon, doradă întreagă și trunchiuri de crap și novac. Aici clienții pot achiziționa și specialități precum fileul de ton, caracatița baby, inele de calamar și carne de scoici.

În galeria comercială din cadrul magazinului clienții mai pot găsio farmacie sau un mini food-court cu mâncare gătită, produse de patiserie și cofetărie.

În plus, în premieră în orașul Bacău, clienții magazinului vor putea folosi primul aparat automat de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Aparatele sunt tip self-service și recompensează clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Orar Kaufland Narciselor

Programul de lucru este 7:30 – 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminica magazinul este deschis între 8:00 și 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.