Gala Cantus Mundi și Concertul extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la Bacău



Pe 10 decembrie, la Bacău, va avea loc Gala Cantus Mundi la Teatrul de Vară Radu Beligan, începând cu ora 17:00. În cadrul evenimentului vor urca pe scenă 5 coruri de copii și tineri care fac parte din Programul Național Cantus Mundi. Gala Cantus Mundi Bacău va fi un moment special din cadrul concertului susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu. Evenimentul face parte din turneul extraordinar de Crăciun al ansamblului coral, desfășurat în perioada 8 – 19 decembrie în 5 orașe din țară.

Copiii și tinerii din cele cinci coruri participante la Gala Cantus Mundi s-au pregătit intens de-a lungul anului pentru acest moment când, prin cântecul lor, vor aduce emoția sărbătorilor de iarnă în sufletul băcăuanilor. Publicul va avea prilejul să asculte colinde interpretate de Corul Vox Angeli al Școlii „Constantin Platon”, un ansamblu format din 25 de copii coordonați de Cristina Cristea. Pe scenă vor mai cânta copiii din Corul Lira al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza”, condus de doamna Marinela Potîrniche și Corul Vlăstarele Bacăului al Școlii Gimnaziale „Miron Costin”, un ansamblu înființat în 2013 de către profesorul Daniel Macovei, în urma unei selecții riguroase a elevilor săi. Gala va fi completată de cântecele interpretate de Corul Espressivo al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu”, format din 40 de copii aflați sub îndrumarea doamnei dirijor Corina Ifrim, și de Corul Mesagerii Bucuriei, înființat în anul 2012, în cadrul Bisericii Sf. Mihail Arhanghelul, numărând 35 de copii coordonați de Bernadeta Antal.

„Ne bucurăm să fim prezenți și în acest an în mai multe orașe din țară și să aducem românilor vestea Crăciunului prin concertele Corului Madrigal, devenite deja o tradiție. Împreună cu dirijorii și corurile de copii din Programul Național Cantus Mundi vă urăm sărbători fericite, vă invităm să ne fiți alături în cadrul frumoaselor proiecte pe care le vom desfășura în 2018 și să vă bucurați împreună cu noi de sunetul emblematic pe care Madrigalul îl emite de 55 de ani”, a spus Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii – Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. Obiectivul Programului este ca în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să existe coruri în fiecare școală din România.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, cel mai apreciat ansamblu coral profesionist autohton, este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.



Articol din sectiunea: Cultura, Divertisment
Etichete:

Adauga comentariul tau


Va rugam sa comentati doar subiectul articolului. Responsabilitatea juridica pentru comentariu revine in
exclusivitate autorului, acesta isi va asuma eventualele daune in cazul unor actiuni legale.

  Stiri din Bacau: Gala Cantus Mundi și Concertul extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la Bacău