Caravana Minimax ajunge miercuri în Bacău

Devenită deja o tradiție de câțiva ani, Caravana Minimax revine acum într-o nouă călătorie prin țară. Mii de copii sunt în așteptarea Autobuzului Magic care va staționa pe rând în perioada 15 – 23 iunie, între orele 13:00 – 18:00, în următoarele șapte orașe: Craiova, Ploiești, Buzău, Bacău, Piatra-Neamț, Suceava și Baia Mare.Adesea, zecile de întrebări ale celor mici pot fi istovitoare pentru părinți, însă cu ajutorul Minimax acum ele își vor găsi răspunsul în cel mai plăcut și amuzant mod.

Împreună vom descoperi cum arată Pământul și câte planete există în sistemul solar, vom afla curiozități ale naturii, informații utile despre floră și faună, dar și cum funcționează organismul uman – toate acestea urmând a fi deslușite în circuitul Caravanei Minimax.

Copiii sunt așteptați să pășească în Autobuzul Magic precum și în spațiul alăturat, special amenajat cu corturi gonflabile dotate cu numeroase panouri informative și decorative, precum și cu măsuțe pe care vor fi instalate zeci de jocuri.

Însoțiți de părinți, bunici sau profesori, participarea micuților va fi premiată cu mii de cărticele, reviste și baloane, ei având posibilitatea de a face fotografii cu Mini, Max, Cuțulache și Pisicuța. Îndrăgitele mascote se vor alătura copiilor în marea aventură a cunoașterii.

Ca în fiecare an, nu va lipsi premiul cel mare ce constă într-o excursie în străinătate pentru o familie și care va putea fi câștigat în urma unei super-tombole.

Activitățile puse în practică urmăresc stimularea interesului micuților în însușirea și dezvoltarea cunoștințelor generale și în formarea abilităților de învățare.

Așadar, cei mici au toate motivele să nu rateze Caravana Minimax pregătită să poposească în orașul lor!

Pentru a fi la curent cu ultimele detalii ale Caravanei vă invităm să urmăriți în continuare canalul Minimax.

Calendarul Caravanei Minimax:

CRAIOVA – 15 iunie – Piața Prefecturii

PLOIEȘTI – 16 iunie – Centru (lângă Omnia, în parc)

BUZĂU – 17 iunie – zona Dacia, în fața Primăriei

BACĂU – 20 iunie, Piaţa Prefecturii

PIATRA-NEAMȚ – 21 iunie – Casa de Cultură

SUCEAVA – 22 iunie – Parcul 3 Barboși

BAIA MARE – 23 iunie – Parcul Mara

Minimax – Divertisment ca în povești!

Minimax, primul post de televiziune din România ce difuzează emisiuni non-violente pentru copii, şi-a obişnuit micuţii telespectatori cu programe amuzante şi educative, dar şi cu diverse campanii bazate pe activităţi extra-şcolare. Acestea vin să sprijine dezvoltarea creativităţii copiilor, ocupându-le într-un mod plăcut timpul liber.

Despre Minimax:

Lansat în 1999, Minimax este primul canal din Europa Centrală şi de Est cu tematică pentru copii. Obiectivul său principal este să difuzeze programe educaţionale, non-violente, care transmit valori şi să-i distreze pe micuţii cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani. În programele destinate copiilor mai mari se pune accentul pe aventură şi pe evenimente specifice vârsei lor. Minimax transmite 14 ore pe zi (în intervalul 6:00 – 20:00) cele mai noi desene animate, iar duminica după-amiază sunt difuzate filme de animaţie despre familie şi prietenie.

În iunie 2001 Minimax a intrat pe piaţa din România, iar începând cu iulie 2007 canalul a fost achiziţionat de Chello Central Europe, parte a Chellomedia Group.

 Despre Chello Central Europe:

Chello Central Europe este principalul furnizor de conţinut din Europa Centrală.

Portofoliul curent de televiziuni din România include printre altele: Minimax, Sport1, SportM, TV Paprika, Fine Living, Zone Reality, JimJam, Extreme Sports Channel, Romantica, Outdoor Channel şi Food Network. Compania are, de asemenea, un joint-venture cu MGM Channel.

În afară de televiziunile tematice, Chello Central Europe operează şi AT Media, agenţia de vânzare de publicitate numărul unu în Polonia, cât şi Mojo Productions, un studio de producţie full service pentru televiziunile locale şi internaţionale din regiune.

Chello Central Europe este parte a Chellomedia, divizia europeană de conținut a Liberty Global Inc.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.