Bilanţ pentru luna ianuarie a oamenilor legii

În prima lună a anului  2012, cele aproximativ 100 de patrule de siguranță publică, ce au acționat în județul Bacău, au descoperit peste 200 de infracțiuni, din care 170 în flagrant.

Polițiștii de ordine publică au aplanat în luna ianuarie 2012 un număr de 183 de stări conflictuale, au verificat 248 de sisteme de pază, au depistat 79 de persoane care apelau la mila publicului și 32 de minori lipsiți de supraveghere.

În acest interval au fost aplicat 2718 sancțiuni contravenționale din care 1547 la Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, 591 pentru încălcarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, 62 pentru acte de comerț ilicit, 50 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

De asemenea, au fost desfășurate 21 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de material lemnos și pentru verificarea legalității transportului de masă lemnoasă. În cadrul acțiunilor au fost verificate instalații de debitat, târguri, oboare și peste 100 de mijloace de transport. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale și a fost ridicată în vederea confiscării o cantitate totală de 102 m.c. material lemnos.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.