Băcăuanii continuă să umble la contoarele de gaze şi energie electrică

130315 Control Moinesti 013Specialiştii E.ON au identificat în acest an aproximativ 240 de intervenţii neautorizate la contoarele de energie electrică şi gaze naturale în judeţele din Moldova. În Bacău, Neamţ şi Iaşi au fost descoperite cele mai multe cazuri de modificare a aparatelor de măsură, pentru înregistrarea unui consum de energie electrică/gaze naturale mai mic decât cel real.

În judeţele Suceava, Botoşani şi Vaslui au fost identificate astfel de situaţii doar la contoarele de energie electrică. Aceste cazuri au fost descoperite atât în urma verificărilor realizate la instalaţiile de distribuţie de către personalul specializat, cât şi în urma sesizărilor primite de la clienţi, a declarat Corneliu Zaiţ, reprezentant al E.On.

Compania de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice efecuează periodic verificări şi atrage atenţia persoanelor care consumă sau au intenţia de a consuma fraudulos energie electrică şi/sau gaze naturale cu privire la riscurile la care se expun.  Intervenţiile neautorizate şi utilizarea unor instalaţii improvizate pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante.

Furtul de energie şi/sau gaze naturale constituie infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul Penal, iar identificarea acestor situaţii constituie o preocupare permanentă a companiei E.On, prin echipe specializate.

În ultimul an, aproximativ 20 de persoane din Moldova au fost condamnate la închisoare pentru furt de energie electrică. Persoanele vinovate de aceste infracţiuni au primit pedepse ce variază între 6 luni şi 6 ani de închisoare, stabilite prin sentinţe definitive şi irevocabile sau prin sentinţe în prima instanţă, a precizat Corneliu Zaiţ.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.