244 de amenzi, date într-o singură zi de poliţiştii băcăuani

Peste 50 de polițiștii rutieri au desfășurat, în ultima zi din ianuarie, o acțiune de prevenire a implicării pietonilor în evenimente rutiere. Aceștia au depistat într-o singură zi, 134 de pietoni care traversau strada prin loc nepermis.

În cadrul acțiunii polițiștii au depistat în flagrant un cetățean care conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere.

În urma abaterilor constatate polițiștii au aplicat 244 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29820 de lei. Cele mai multe sancțiuni contravenționale (134) au fost aplicate pietonilor depistați în timp ce traversau arterele rutiere prin loc nepermis. Față de șapte conducători auto s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere, iar în trei situații au fost retrase certificatele de înmatriculare a autoturismelor, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Politie Județean Bacău.

 

Exemple:

B. Ovidiu, de 31 ani, din Oneşti, a fost depistat  pe strada Narciselor din Bacău, în timp ce conducea un autoturism și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător.  Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale și i s-a reținut permisul de conducere.

B. Costel, de 21 ani, din Bacău a fost depistat traversând strada  Calea Republicii, prin loc nepermis şi fără să se asigure. Cel în cauză a fost sancționat contravenţional cu amendă în valoare de 140 lei.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.