Vremea rea şi neatenţia în conducere fac victime

Pe  14 februarie, în jurul orei 15.50, în timp ce Petre M., de 35 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, în zona trecerii pentru pietoni amenajată la intersecția cu strada Ana Ipătescu, a surprins și accidentat pe Ioan M., din Bacău, care era angajat în traversarea străzii.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa.

Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

În aceeaşi zi, în jurul orei 19.45, Petrică N., de 23 de ani, din comuna Oituz, conducea un autoturism pe D.N. 11, în localitatea Oituz, iar la ieșirea de pe un drum lateral nu a acordat prioritate unui alt autoturism condus de Dragoș C., de 29 de ani, din Bacău, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui Damian N., de 21 de ani, pasager în autoturismul condus de Petrică N., care a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea lui.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.