Vremea modifica cursurile unor scoli din judetul Bacau

Cursurile au fost suspendate, astăzi, în 31 de şcoli din patru judeţe ale ţării, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, care au împiedicat desfăşurarea activităţii, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, de la Inspectoratul Scolar Judeţean Bacau cursurile au fost întrerupte în trei şcoli din judeţul Bacău. Astfel, şcolile din comunele Filipeni, Somuşca şi Obârşia au întrerupt cursurile din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Cursurile în aceste unităţi de învăţământ vor reîncepe când vremea se va îmbunătăţii.

În localităţile Parnicea, Secuieni, Ungureni şi Pânceşti, programul a fost modificat prin cuplarea elevilor de la mai multe clase, pentru că profesorii nu au putut ajunge la ore iar la şcoala de Arte şi Meserii din Răchitoare frecvenţa elevilor a fost redusă.

Potrivit Ministerului, inspectoratele şcolare judeţene pot lua, în cazuri deosebite, cum sunt calamităţile naturale, temperaturi extreme şi inundaţii, măsuri de suspendare a cursurilor, urmând ca materia pierdută să fie recuperată până la sfârşitul anului şcolar.


Resurse: Vremea in Bacau

Vremea in Frumoasa
Vremea in Valea Seaca, N. Balcescu
Vremea in Cucuieti, Dofteana
Vremea in Pancesti, Sascut
Vremea in Dragugesti, Helegiu

Update in marți, 08-10-13 18:49

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.