Violator căutat în Danemarca, prins în Bacău
Polițiștii l-au depistat la data de 22.03.2012 pe Alin L., de 24 de ani, din comuna Valea Seacă, urmărit internațional la solicitarea autorităților din Danemarca.
Bărbatul, posesor de mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie, a fost reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bacău, urmând să fie declanșată procedura de predare către autoritățile daneze.