Categorii: Cultura

Vă recomandăm un scriitor băcăuan: Eugen Şendrea

Istoria pe placul tuturor.Leacuri pentru haiduci şi domniţe părăsite” apărută în colecţia ERA a Editurii Vicovia din Bacău, ne spune chiar din titlu că volumul este pentru toţi cei interesaţi de istorie. Dar, cunoscând preocupările autorului pentru domeniul investigat – Bacăul, locul în care trăim – ştim că vom afla lucruri interesante pe care Eugen Şendrea le abordează într-un stil simplu, chiar popular, iar pe alocuri, anecdotica îl ajută să fie „un izvor imprevizibil de istorii captivante prin subiect…” (Eugen Budău).

Structurarea cărţii, după tematica povestirilor, în zece capitole, oferă posibilitatea cititorilor să descopere măcar unul din ele care le va fi, probabil, necunoscut. Şi, prin strădania autorului, vor afla lucruri noi, prezentate în stilu-i cunoscut deja, prin care scoate la suprafaţă, fapte de istorie locală necunoscute sau peste care se aşezase „praful”.

Cred că regretatul Eugen Budău, alt împătimit pentru cercetarea locală, în monumentalul „Bacăul literar”, a surprins esenţialul despre scrisul lui Eugen Şendrea: ,,Se mişcă cu dezinvoltură în spaţiul literar publicistic, dezvoltând documente, legende şi evenimente cotidiene, (…) exploatează, la modul spectacular, orice informaţie care i se pare veridică despre subiecte (tipic) gazetăreşti (comori, jafuri, crime, locuri şi fapte legendare…) într-un stil agreabil şi cultivând, nu arareori, suspansul’’.

Chiar faptele ,,superficiale” la prima vedere, dar cu real suport istoric, Eugen Şendrea le-a cercetat, pe unele le-a „îmbogăţit” cu imaginaţia sa (dialogurile închipuite!…) şi le prezintă astfel încât să ofere o lectură plăcută şi relaxantă. Sumarul cărţii cuprinde multe ,,ştiri’’, puse interogativ, încât tentaţia de a le citi, pentru a afla răspunsul, este imediată.

Depinde de fiecare cititor în parte, de formaţia sa – doar Istoria… e pe placul tuturor!… – dacă lectura îl satisface sau nu. Mulţi vor putea admira strădania acestui ,,arheolog’’ al Bacăului de a descoperi toate aceste amănunte. Începeţi cu aceea referitoare la Bacovia! …

Informaţii , informaţii… Aceasta este cartea lui Eugen Şendrea, declarat cel mai bun „documentarist istoric” în anul 1996 , de revista Top-Class. Când şi-a lansat volumul Haiduci vestiţi şi faptele lor, autorul a trebuit să răspundă curiozităţii elevilor dacă haiducul Benea are vreo legătură cu viceprimarul (pe atunci) Dragoş Benea!… Bogăţia de „istorii”, curiozităţi şi fapte vor stârni, de data aceasta, multe alte întrebări …curioase! Cartea vă aşteaptă pe rafturile Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” Bacău

Prof. Ana Chiscop

Update in joi, 25-10-07 22:01

Ana Chiscop

Comentează
Share
Publicat de
Ana Chiscop

Recent Posts

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Zborurile internaționale din Bacău: descoperă cele mai căutate destinații

Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…

marți, 15-10-24

Testări medicale gratuite în Berești-Tazlău pentru depistarea bolilor oncologice

Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…

joi, 10-10-24

Performanțe remarcabile pentru C.S.M. Moinești la Campionatul Național de Powerlifting 2024

Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…

joi, 26-09-24

Top 5 gadgeturi inteligente care îți fac viața mai ușoară

Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…

vineri, 20-09-24

Acest website folosește cookies.