Un bărbat care nu deţinea permis de conducere a avariat un autoturism
În data de 28 august , polițiștii Biroului Rutier Bacău au identificat un bărbat care, la data de 22 august. , urmare a efectuării greşite a manevrei de mers înapoi, a avariat un autoturism.
În fapt, în dimineaţa zilei de 22 august ,polițiștii au fost sesizaţi că un autoturism ce se afla pe strada Carpaţi, din Bacău, a fost avariat de către un alt autoturism, cel care a sesizat acest aspect neputând oferi informaţii despre identitatea conducătorului auto în cauză.
În urma activităţilor specifice efectuate, la data de 28 august , polițiștii au identificat un bărbat de 38 ani, din Bacău care, la data de 22 august, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Carpaţi, a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure corespunzător şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, provocându-i avarii.
Din verificările poliţiştilor s-a stabilit şi faptul că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.