Trenurile au întârzieri de peste o oră din cauza vremii
Din cauza ninsorii şi a vântului foarte puternic, circulaţia feroviară, pe mai multe tronsoane de cale ferată aflate pe raza regionalelor Iaşi, Galaţi şi Constanţa, se desfăşoară cu restricţie de viteză, cuprinsă între 30 km pe oră şi 70 kmpe oră. Astfel, trenurile au avut întârzieri cuprinse între 10 şi 80 de minute.
Pe anumite linii, trenurile circulă dublate cu locomotivă diesel.
Tot din cauza viscolului, linia Brăila – Făurei a fost închisă, circulaţia trenurilor făcându-se pe ruta ocolitoare Brăila – Barboşi – Tecuci – Mărăşeşti – Focşani – Ploieşti – Bucureşti.
Autor : Ana NILĂ, Amos News