Categorii: Actualitate

Trei infracţiuni dintr-o plimbare

La data de 26.04.2011, in jurul orei 14.30, poliţiştii din comuna Răcăciuni au fost sesizaţi despre faptul că in satul Fundu Răcăciuni un autoturism care se deplasa pe drumul comunal a intrat in şantul de la marginea drumului.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi din verificări au stabilit că la data de 22.04.2011 F. Ciprian, de 20 de ani, a cumparat un autoturism de la P. Pavel, autoturism care nu era inmatriculat si pe care acesta a aplicat două plăcuţe cu numere provizorii expirate din luna noiembrie 2009 şi care au aparţinut altui autovehicul.

La data de 26.04.2011, in jurul orei 14.30, F. Ciprian a condus autoturismul respectiv pe drumul comunal din satul Fundu Racaciuni pe o distanta de aproximativ 500 metri până in faţa unui imobil, unde a piedut controlul maşinii şi a intrat in satul din partea stîngă a direcţiei sale de mers.

Tot din verificări s-a mai stabilit că F. Ciprian nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

In cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere in circulatie a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere.

Update in sâmbătă, 16-07-11 20:42

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.