Categorii: Sport

TRAGEM CORTINA CU LANTERNA (Ştiinţa Bacău – Rom Cri Braşov, joi, ora 17)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a ajuns la ultimul meci al ediţiei de campionat 2009-2010. Un ultim meci care ar fi trebuit să însemne sărbătorirea locului 3, adică obiectivul formaţiei pentru acest sezon. E-adevărat că după meciul de mâine Ştiinţa va fi pe locul 3, dar verdictul final va fi dat vineri seara, la finalul partidei Pandurii Tg. Jiu – Universitatea Cluj.

Una peste alta, să mergem şi să ne luăm rămas bun de la cea mai performantă echipă a Bacăului, una care ne-a oferit destule motive de bucurie şi multe meciuri încântătoare.

Să uităm pentru un ceas ceea ce n-a fost în regulă. Va fi timp pentru analize şi despicat firu-n patru.

Până una-alta, să ne bucurăm de echipa noastră şi să le urăm ca săptămâna viitoare să ia Cupa României, iar la anul să facem saltul pe podium.

Partida dintre Ştiinţa şi Rom Cri a fost încredinţată tânărului cuplu prahovean Alexandru Teglas – Andrei Vasilescu.

Celelalte meciuri ale ultimei etape vor avea loc după cum urmează: joi, ora 18.00, HCM Constanţa – Dinamo Bucureşti; vineri, ora 11.00, Steaua MFA – CSM Satu Mare; vineri, ora 18.00, Pandurii Tg. Jiu – Universitatea Cluj şi UCM Reşiţa – CSU Suceava; duminică, ora 11.00, Minaur Baia Mare – Poli Timişoara.

Sport.Bacaul.ro

Comentează

Vezi comentarii

  • Respectul meu acestei frumoase echipe !Felicitari! Prin jocul vostru imi aduceti aminte de :Papp,Coasa,Negovan,Certvenca,Ionel Voinea...,antrenor Pana ,adunati intr-o echipa a Bacaului ce se batea de la egal cu Steaua si Dinamo in perioada cand Romania a fost multipla campioana mondiala.Dinamo Bacau se clasa pe locul TREI ,dand pe primii doi enumerati mai sus echipei nationale a Romaniei CAMPIOANA MONDIALA UNIVERSITARA .Nucleul acelei echipe in frunte cu antrenorul au plecat la Baia Mare de unde au dominat handbalul romanesc ani de zile. Inca odata ...respectul meu si succese!

Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro
Taguri: handbal

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.