Pe 21 august 1988, un camion plin cu 63 de persoane, printre care și copii, pleacă din județul Bacău spre Harghita, pentru culesul cartofilor. Șoferul decide să meargă pe drumul forestier Dărmănești – Covasna, unul foarte greu. La ora 19.10 se răstoarnă în apa Uzului. În accident pier 27 de suflete (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare și 4 din Orbeni). 23 dintre acestea au fost înmormântate pe 25 august, în cea mai mare înmormântare colectivă din istoria României.
21 august 1988. Vremurile-s grele. Oamenii vor să muncească, să mai adune un ban. În Faraoani, Valea Mare ori Orbeni se știe că pe seară va veni un camion ce va transporta persoane din județul Bacău spre Harghita, acolo unde culesul cartofilor e în toi. Se ve merge cu mic, cu mare. ”Copiii erau bucuroși. Mulți dintre ei nu plecaseră, niciodată, de acasă și, pentru că ne aflam în plină vacanță, părinții au fost de acord să-i lase într-un fel de tabără”, își aminteau, peste 30 de ani, supraviețuitorii.
Se adună multă lume: 63 de persoane. Camionul nu e autorizat să transporte atâtea suflete, așa că se ia decizia de a se merge pe un drum forestier, Dărmănești – Covasna, pe Valea Uzului, nu pe asfalt, pentru a ”dribla” Miliția. ”În mașină, cei mici cântau, dansau. Era mare veselie”, rememorează cei ce aveau să trăiască. La 19.10, după ce se trece un pod, șoferul observă că din față vine o ”Dacia” de culoare roșie. Locul e îngust, dar crede că va avea loc să treacă. Trage de volan dreapta, malul se surpă. Pentru că s-a plecat pentru 10 zile, în spate are și o remorcă, plină cu hainele oamenilor. Aceasta cade în râu, de la o înălțime de opt metri. Antrenează și camionul care, plin cu oameni, se răstoarnă în Uzun.
Tragedia e de nedescris. Se aud țipete, oamenii-s prinși sub fiarele contorsionate ale ”Saviemului”. Unii pier atunci, pe loc, alții, la spital. Se dă alarma, primii care ajung la fața locului sunt cei dintr-o tabără aflată la câțiva kilometri distanță. Târziu, sosește și o macara. Sunt 27 de morți! Cadavrele-s duse la morga din Bacău, răniții, la spitalul din Moinești. ”Am intrat în salonul mare, unde i-am spovedit și i-am împărtășit pe toți. Bărbați și femei, de 50-60 de ani, dar și copii de 13-17. Toți cu fețele arse de soare, de la munca câmpului, cu palmele crăpate, privirea pierdută și neîncrezătoare. În timp ce scriam lista cu numele lor, o fată cu mâinile ținute în semn de implorare și cu vocea tremurândă, mi-a adresat această întrebare: <>?…Am rămas mut o clipă, dar am avut puterea să adaug: <>”, spune, la peste 30 de ani de la tragedie, preotul Ioan Purcar, din Moinești, unul dintre supraviețuitori.
Comuniștii trebuie să mușamalizeze totul. Prim-secretarul de la ”județeană” îl anunță pe Nicolae Ceaușescu. Minimizează, însă, tragedia. Dictatorul vrea ca nu cumva înmormântarea să se transforme într-o acțiune de protest. În Faraoani, fiecare și-a piedut pe cineva drag, oamenii mergeau la muncă, timpurile-s cele mai grele din istoria noastră. Așa că permite ca la îngropăciune să asiste cât mai mulți preoți. Cei de prin partea locului sunt catolici, vin mulți prelați. ”Le dați popi, zahăr și ulei. Dar îi filmați”, sună sinistra comandă. Adică rudele să primească ceva pentru a nu putea comenta nimic, să aibă din ce face pomana, decedații să plece de pe această lumea creștinește, dar oamenii să fie supavegheați, ca nu cumva să…
Pe 25 august 1988, în Faraoani are loc cea mai mare și mai neagră înmormântare colectivă din istoria noastră: 23 de sicrie, unele cu corpurile unor copilași nevinovați, sunt puse în semicerc, în fața bisericii. Ceilalți patru plecați, ortodocși, sunt coborâți la cele sfinte la Orbeni. E jale mare. ”Îmi amintesc un fluviu de procesiuni ce se cobora de pe toate ulițele. Ce era să le spun? Le-am vorbit despre suferința mai mare a unui nevinovat, Iisus”, rememorează PS Petru Gherghel, cel care a oficiat slujba acum 30 de ani. În sat, s-a dat zahăr și ulei. Și orez, pentru pilaful de la poamnă…Securiști în civil au împresurat locul. Da, înmormântarea este filmată, iar azi există imagini de atunci, deși pare greu de crezut, dacă ne gândim la condițiile socio-politice de atunci! Nimeni nu se răzvrătește, totul e negru, totul e cernit, cine are gând de proteste? Sunt coroane, lacrimi. Cei mai mici nu înțeleg ce s-a petrecut. Au stat mult timp în picioare, au obosit, se reazemă de sicriele în care odihnesc cei dragi…
Am stat în comă, cu un picior fracturat. Dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să-mi revin”, spune Iacinta Pal Ciuraru (acum Farcaș), una dintre supraviețuitoare. Portă prenumele sfintei de la Fatima. ”Am fost scoasă ultima din apă. Lângă mine, multe dintre prietene erau deja moarte. Le priveam, dar pentru că eram prinsă sub obloane, nu puteam face nimic”, mai spune ea.
Comuniștii mușamalizează totul. În Occident, tinerii se drogau și piereau. Asta trebuia să se știe. La noi, copii mergeau la muncă și mureau pe drumuri forestiere, pentru că încercaseră să câștige un ban, ascunzându-se de autorități. Asta nu trebuia să se afle. Dar cei din partea locului nu uită. De fiecare dată, pe 21 august, merg pe Valea Uzului, la locul blestemat, și aprind o lumânare. Și azi, piloanele de beton de pe marginea drumului, da, cele rupte de ”Saviem” în 1988, sunt smulse. Așa, ca o aducere aminte…
Sursa: ercis.ro
Update in miercuri, 21-08-24 13:59
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Tehnologia continuă să evolueze într-un ritm impresionant, iar gadgeturile inteligente devin tot mai prezente în…
Acest website folosește cookies.
Vezi comentarii
Sfâșietor ! Asta a însemnat regimul de tristă amintire,după care unii înca mai suspină. "Ce bine era taică, ce bine". Rămâi mut la asemenea afirmații.
Cum să deplasezi dintrun județ în altul, mai ales copii, cu camionul ? Răspunsul ar fi simplu. Acel regim, considera omul o marfă ce putea fi transportată de-a valma și în camioane. Ce era dacă se punea la dispoziție un autobuz. Aceștia au fost și mai sunt încă,disimulați printre noi,indivizi fără Dumnezeu.
O duminică plăcută.