Categorii: Actualitate

Toate radarele vor fi în stradă în acest weekend

În perioada 23-25 august, poliţiştii rutieri, împreună cu cei de ordine publică, vor acţiona în județul Bacău pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, în special a celor privind nerespectarea regimului legal de viteză. Pentru depistarea în trafic a şoferilor care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea acestora, se vor folosi toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotare, amplasate în sistem cascadă.

Acţiunea preventivă, ce face parte din calendarul campaniei preventive „SPEED”, desfăşurată pe teritoriul tuturor celor 27 de state membre TISPOL (Organizaţia Poliţiilor Europene), vizează reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunii desfășurate în ziua de 23 august a.c. polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, din care 81 pentru depășirea limitei legale de viteză. În urma abaterilor constate, față de 11 conducători auto s-a luat măsura reținerii permiselor de conducere iar în alte 11 situații au fost retrase certificatele de înmatriculare.

Recomandări adresate şoferilor:

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

Update in miercuri, 26-03-14 14:00

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Bacau Online

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.