Tensiuni si la Penitenciarul Bacău
Tot personalul de supraveghere de la Penitenciarul Bacău se află la această oră în stare de alertă pentru a putea reacţiona la cel mai mic semn de revoltă ce ar putea apărea în rândul deţinuţilor din această unitate, informează corespondentul AMOS News.
Toţi cei o mie de deţinuţi de la Penitenciarul Bacău s-au solidarizat cu colegii lor de la Codlea, Jilava şi alte spaţii de detenţie din ţară.
Valeriu Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Bacău spune că sâmbătă seară, după buletinele de ştiri de la ora 18.00, deţinuţii au început să strige, să ţipe şi să bată în gratiile de la celule.
„Mai întâi au pornit fetele iar apoi au început şi băieţii. S-au potolit, însă, cu toţii după câteva ore, iar acum situaţia se află sub control”, precizează Valeriu Ştefănescu.
De asemenea, intr-un comunicat de presa remis Bacau Online, se precizeaza ca s-au purtat discuţii cu reprezentanţii persoanelor private de libertate în special pe tema propunerilor domnului Nati Meir şi li s-a explicat că materializarea unei astfel de iniţiative are loc după derularea unor proceduri specifice şi tot acest proces necesită un anumit timp pentru a putea fi încheiat.
Penitenciarul Bacău este un penitenciar de categoria I şi deserveşte judeţele Bacău şi Neamţ. În acest moment sunt ţinute aici în custodie o mie de persoane, din care 56 femei, arestate preventiv şi condamnate definitiv cu pedepse până la zece ani.
Actualul penitenciar s-a mutat pe locul unde fiinţează şi astăzi, în anul 1885, pe locul unei foste unităţi militare.
Surse: Amos News, S.F.P.P.A. TG.OCNA
va rog frumos daca se poate dati si poze cu detinutii…si daca se poate cu bocancea costel…
va multumesc!
Va rog sa aveti grija de detinutul Podaru Calin,este un baiat deosebit a intrat acolo ne vinovat,dar nimeni nu isi da seama ce fel de persoana este el…purtativa ca atare cu cei care sunt mai cuminti,acum inainte de craciun oferitile o masa calda si un loc calduros celor care merita…va multumesc