Târg de locuri de muncă în Bacău
Joburi în domenii precum servicii și retail, contabilitate și inginerie sunt doar o parte din oferta de locuri de muncă disponibilă la târgul din această primăvară, care va avea loc la Bacău miercuri, 17 aprilie, la Muzeul de Istorie.
Participanții în căutarea unui loc de muncă sau cei care doresc să-și schimbe job-ul actual vor descoperi o gamă largă de oferte de angajare. De asemenea, ei pot primi feedback pe CV la fața locului, din partea unor specialiști în carieră, care vor fi prezenți la târg.
Printre numele prezente la târg în această primăvară sunt companiile ISS Consult și SCC.
Accesul este liber și se va face între orele 10.00-16.00. De asemenea, candidații care vin cu CV-ul la târg au posibilitatea de a câștiga o tabletă de ultimă generație, dacă se înscriu la tombola organizată la fața locului, prin completarea unui talon.
Târgul este cea mai mare rețea de evenimente de acest tip din România și din Republica Moldova, care aduce împreună sute de angajatori și mii de candidați.
Proiectul, demarat inițial în 2006, se desfășoară în prezent în orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Tîrgu Mureș, Constanța, Craiova, Bacău, Chișinău, respectiv Bălți și ne adresăm angajatorilor de orice profil și tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.