TÂNĂR VIOLENT OPRIT DE JANDARMI

În ziua de 10 martie 2011, în jurul orei 12.00, jandarmii din cadrul unui echipaj al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, pe timpul executării unei misiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional , au observat doi tineri care se certau, unul dintre aceştia fiind agresiv în limbaj şi comportament.
Jandarmii i-au oprit pe cei doi şi i-au identificat, constatând că este vorba despre Alexandru C. de 20 de ani , fără antecedente penale şi Dragoş C. de 17 ani , tot fără antecedente penale, ambii din municipiul Bacău.
Cu ocazia verificărilor şi a discuţiilor purtate cu cei doi tineri şi cu martorii oculari a rezultat faptul că Alexandru C. l-a lovit , pe fondul unor neînţelegeri, pe Dragoş C. , în urma loviturilor distrugându-i ochelarii de vedere.
S-a luat măsura conducerii acestora la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, făptuitorului fiindu-i întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unor fapte susceptibile infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi distrugere.
Făptuitorul este cercetat în stare de libertate.

Ofiţer cu relaţiile publice
Mr. Ţăranu Marius

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.