Tâlhar cercetat în stare de arestare preventivă
În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii l-au depistat, la data de 08.06.2011, pe strada Condorilor din Bacău, pe D. Petru- Iulian, de 28 de ani, suspectat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie comisă asupra părţii vătămate Simona M.
Din cercetări s-a stabilit că în data de 15.05.2011, în jurul orei 04.30, în timp ce M. Simona, de 24 de ani, se întorcea la domiciliu, în scara blocului a fost ajunsă de D. Petru Iulian, care a lovit-o şi a deposedat-o de telefonul mobil si suma de 10 lei.
Faţă de D. Petru- Iulian a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacau cu propunere de arestare preventivă.
Judecătoria Bacău a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.