T. Basescu: Uninominalul in doua tururi va reduce cu 30% numarul parlamentarilor
Invitat vineri la Radio Romania Actualitati la emisiunea „Ziua si evenimentul”, presedintele Traian Basescu a declarat ca prin participarea la referendumul pentru adoptarea sistemului de vot uninominal, pentru prima data, romanii vor face legea pentru politicieni, si nu politicienii pentru romani.
Seful statului a mentionat ca sistemul de uninominal majoritar in doua tururi pe care il propune romanilor la referendum implica reducerea numarului de parlamentari la 360 – 120 de senatori si 240 de deputati.
Intrebat daca a renuntat la ideea unui Legislativ unicameral, Basescu a precizat ca acest subiect va putea fi discutat cand partidele vor accepta revizuirea Constitutiei. El a pledat pentru aceasta idee, aratand ca un Parlament cu o singura Camera va fi cu atat mai important dupa intrarea in vigoare a Tratatului UE.
Potrivit sefului statului, avantajul votului uninominal in doua tururi este ca parlamentarii vor trebui sa tina mereu legatura cu cei care i-au ales. Pe de alta parte, Basescu a spus ca actuala clasa politica nu are vointa sa garanteze progresul Romaniei din cauza modului clientelar in care este aleasa.
Presedintele a vorbit si despre linia telefonica pe care a infiintat-o, amintind numarul la care populatia poate suna pentru a asculta mesajele sale legate de votul uninominal.
Traian Basescu s-a referit si la increderea pe care au romanii in Parlament. „Trebuie sa fim, pentru ca sistemul actual a generat o evolutie a clasei politice care este cea pe care o vedeti. Increderea in Parlament este intre 16 si 20% in orice sondaj care se face in Romania. Iar actualul sistem a fost intr-o continua depreciere din punct de vedere al increderii in Parlament.
Aduceti-va aminte ca in 1992-1996 Parlamentul a fost pe un nivel ridicat de incredere, 1996 – 2000 a scazut increderea in Parlament, 2000-2004 a scazut si mai mult si am ajuns in legislatura 2004-2008 sa avem un nivel de incredere intre 16 si 20%, in Parlament.
Daca continua asa, vom ajunge in legislatura 2008 -2012 la un nivel de incredere in Parlament undeva intre 5 si 10%, ceea ce va insemna un dezastru pentru democratie, pentru ca Parlamentul este garantul democratiei in Romania”.
Editia speciala a avut loc dupa ce Traian Basescu afirmase, recent, ca presedintele nu se poate adresa romanilor pe tema referendumului pentru votul uninominal la Radioul si Televiziunea publica, fapt ce ar limita dreptul romanilor la informare corecta.
Joi seara, secretarul executiv al PD, Elena Udrea a anuntat ca democratii au decis sa dea in judecata conducerile Televiziunii si Radioului Public pentru modul in care au reflectat dezbaterile privind referendumul pentru votul uninominal.
Partidul Democrat se teme ca prezenta romanilor la urne nu va fi suficienta pentru validarea referendumului, pentru ca, oamenii nu vor sti ca sunt chemati sa voteze pentru schimbarea sistemului de vot.
Elena Udrea considera ca de vina ar fi un boicot in mass-media, dar si Comisia de repartizare a timpilor de antena, care a decis sa acorde, pentru votul uninominal, doar cate 15 minute la SRTV si SRR.
La sedinta de saptamana trecuta presedintele Comisiei pentru timpii de antena, Ioan Bivolaru (PSD), anuntase ca membrii Comisiei au ajuns la un consens privind faptul ca presedintele Traian Basescu si-a epuizat timpii de antena in cadrul emisiunilor televiziunii si radioului public.
HotNews.ro