Suspendarea pasapoartelor a fost eliminata
Incepand de duminica dimineata autoritatile romane au ridicat interdictiile pentru romanii care aveau suspendat dreptul de a folosi pasaportul, iar documentele de calatorie ale cetatenilor romani care depasesc termenul legal de sedere in strainatate nu vor mai fi blocate, potrivit noilor modificari legislative
Peste 7.600 de pasapoarte care au fost retinute pentru depasirea termenului legal de 90 de zile de sedere in strainatate vor fi restituite titularilor, a declarat seful Directiei Generale de Pasapoarte, chestorul Lazar Carjan, citat de agentiile de presa.
Modificarile aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate elimina masura suspendarii pasaportului pentru romanii care au depasit termenul de 90 de zile de sedere in alte state.
Romanii care au avut retinute documentele de calatorie se pot prezenta la serviciile teritoriale de pasapoarte pentru a si le ridica. Exceptie fac cetatenii returnati in baza unor acorduri de readmisie sau care au savarsit infractiuni.
Pentru punerea in aplicare a acestei masuri incepand de duminica, toti lucratorii Directiei Generale de Pasapoarte si ai servicilor publice teritoriale au lucrat in noaptea de 28 spre 29 ianuarie.
Sursa: Hotnews.ro