Categorii: Sport

ŞTIINŢA BACĂU – UCM REŞIŢA 26-26

Derby-ul primei etape a returului Ligii Naţionale de handbal masculin, dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi UCM Reşiţa s-a încheiat nedecis, la capătul unei partide spectaculoase, electrizante, dar care a fost mutilată de cuplul de arbitri ieşeni Anton-Cristea.

Celor doi mameluci cu fluier, în special numitului Iulian Cristea, ar trebui să li se dea o pauză de arbitraj, fiindcă la halul în care s-au prezentat astăzi nu pot conduce niciun meci de copii.

În orice caz, partida a fost aşa cum şi-au dorit-o spectatorii care au umplut Sala sporturilor din Bacău: încrâncenată, spectaculoasă, cu răsturnări de scor, goluri de senzaţie, parade incredibile ale portarilor. Cele două formaţii şi-au onorat poziţiile din clasament şi au oferit un veritabil derby.

Meciul a început cu gazdele la conducere, 6-3 în minutul 10, dar reşiţenii (primiţi cu aplauze de publicul băcăuan) au revenit şi au întors situaţia de pe tabelă, trecând la conducere timp de 10 minute.

Pe final de repriză, băcăuanii au revenit, au condus cu 14-13 dar, în cele din urmă, primul mitan s-a încheiat la egalitate. A fost repriza în care au decis mai mult acţiunile personale ale jucătorilor, cu un plus pentru extremele Bondar şi Ciubotariu, dar şi pentru senzaţionalul pivot băcăuan Gurcovsky.

După pauză, băcăuanii au rămas repede fără două dintre piesele de bază: Gurcovsky a fost eliminat cu multă uşurinţă pentru a treia oară şi a primit cartonaş roşu, în timp ce centrul Rotaru s-a accidentat după un duel cu Fenici. Era minutul 38 şi gazdele suferiseră două pierderi grele însă, cu toate acestea, cu un inepuizabil Sandu Iacob la timonă, au condus în permanenţă.

N-au avut ce le face, din păcate, arbitrilor, care au închis ochii la numeroase apărări în semicerc ale oaspeţilor. Mai mult, Anton şi Cristea nu i-au arătat cartonaşul roşu lui Fenici, care l-a placat ca la rugby pe Sandu Iacob, scăpat pe contraatac.

Cu cinci minute înainte de final, băcăuanii erau în avantaj, 26-25, scor la care Bondar a irosit un 7 metri, dar ratarea nu-i poate fi reproşată lui Marius, autor al altor goluri în momente grele. Bătrânul Damijanovic a închis poarta Reşiţei, Pârvan a egalat, oaspeţii au avut ultima acţiune a meciului, dar Petrea a trimis pe lângă poartă, partida terminându-se cu un egal care nedreptăţeşte cumva echipa băcăuană.

Evoluţia scorului: 2-1 (min. 3), 6-3 (min. 10), 6-8 (min. 15), 9-11 (min. 20), 12-12 (min. 23), 14-13 (min. 26), 15-15 (pauză), 19-17 (min. 36), 21-20 (min. 44), 24-22 (min. 49), 26-24 (min. 54), 26-26 (final).
ŞTIINŢA BACĂU: Tevzadze (9 intervenţii), Tamaş (1) – Iacob (6 goluri), Gurcovsky (6), M. Bondar (5), Onyejekwe (3), Rotaru (2), Ghiţă (2), Prachar (1), Moskalenko (1), Păunică, Iancu. Antrenori: Otto Heel şi Gabriel Armanu.

UCM REŞIŢA: Damijanovic (10 intervenţii), Antonaru (1) – Ciubotariu (6), Pârvan (5), Pârâianu (4), Tucanu (4), Irimescu (2), Petrea (2), Rohozneanu (2), Butulija (1), Fenici. Antrenori: Aihan Omer şi Gligore Czari.
Spectatori: 1.500.

Arbitri: Bogdan Anton şi Iulian Cristea (Iaşi).

Update in luni, 01-02-10 2:51

Sport.Bacaul.ro

Comentează
Share
Publicat de
Sport.Bacaul.ro
Taguri: handbal

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.