Mai mulţi antrenori şi foşti sportivi de performanţă printre care s-au aflat şi mai mulţi campioni naţionali sau europeni au picat la proba de pedagogie şi elemente de psihologie şcolară susţinută în cursul zilei de azi la Universitatea Bacău în cadrul examenului de definitivat, informează corespondentul AMOS News.
Contestatarii sunt hotărâţi să se adreseze MedC.
La examen s-au prezentat 66 de profesori, antrenori şi sportivi de performanţă veniţi din toate colţurile ţării. Majoritatea au absolvit aici fostul Institut de Educaţie Fizică şi Sport, motiv pentru care au ales Universitatea Bacău pentru a-şi da examenul de definitivat.
Prima probă, cea de pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, a decimat însă rândurile candidaţilor: din cei 66 de înscrişi, 28 au fost declaraţi respinşi. După citirea listelor, 18 dintre ei şi-au luat bagajele şi au plecat acasă, iar ceilalţi zece au depus contestaţii, în speranţa unei revizuiri a mediei.
„Trebuia să primim răspunsul la contestaţii până la ora 9,00, dar a trebuit să aşteptăm până după 12,00. Nicăieri nu am fost trataţi aşa. Unii dintre noi avem zeci de ani de antrenorat, am înălţat drapelul naţional şi am îndrumat generaţii de sportivi, dintre care mulţi au ieşit campioni naţionali sau europeni. Am cerut să facem copii după lucrările noastre, dar am fost refuzaţi. Am învăţat toată vara, şi nu înţeleg când poţi să iei trei, când din oficiu pleci de la nota unu”, spune Vasile Condurache, de la CSS Tecuci.
În situaţia sa au fost şi alţi antrenori sau sportivi, din Turnu Severin, Luduş, Sibiu, Arad, adică din mai toate colţurile ţării. Contestatarii au decis să trimită un memoriu Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC).
Conferenţiarul universitar Adriana Romedea, prorectorul Universităţii Bacău spune că evaluarea candidaţilor prezenţi la acest examen a fost una cât se poate de obiectivă. „Nu poţi să ai pretenţia să obţii notă mare dacă nu scrii nimic în lucrare. Drept dovadă, notele rezultate după recorectarea lucrărilor au fost chiar mai mici decât cele obţinute iniţial. Din cei zece candidaţi care au făcut contestaţie, trei au solicitat să li se prezinte lucrările, pentru a vedea ce au greşit. Este dreptul fiecărui candidat să facă o astfel de cerere, motiv pentur care celor trei li s-a explicat, punctual, modul în care a fost făcută notarea”, a ţinut să precize Adriana Romedea.
Prorectorul Universităţii Bacău a mai adăugat că din cauza acestei situaţii, examenul nu a putut continua până când nu au fost rezolvate toate contestaţiile. „Au existat şi momente mai tensionate. Unul din candidaţi chiar m-a ameninţat că va trimite peste tot sesizări despre frauda pe care el a considerat că s-a produs la Bacău. Sunt gesturi şi atitudini total nepotrivite cu mediul universitar”, a mai afirmat Adriana Romedea.
Autor : Elena SOLOMON, Amos News
Update in miercuri, 23-08-06 18:24
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează