Şoferi suprinşi în trafic în judeţul Bacău sub influenţa băuturilor alcoolice
Pe 10 octombrie 2012, în jurul orei 06.50, poliţiştii de la Rutieră l-au depistat pe Ştefan M., de 48 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Marăşeşti din municipiu şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au declarat reprezentanţii Poliţiei.
Un alt conducător auto, Andrei B., de 64 de ani, din Timişoara, a fost depistat în aceeaşi zi, în jurul orei 08.50, de un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Comăneşti, în timp ce conducea un autoturism şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, au mai menţionat oamenii legii.
În cele două cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.