Situatia din perioada de canicula, monitorizata de autoritatile locale
In perioada 22-24 august, in judetul Bacau se inregistreaza temperaturi ridicate peste limita confortului termic care au afectat 32 de localitati, in special in partea de est.
Serviciile de asistenta au luat in evidenta 370 de persoane din tot judetul care se aflau in dificultate din cauza caldurii, dintre care 64 de persoane au necesitat ingrijiri medicale zilnice.
Datorita faptului ca sursele de apa au fost afectate in unele zone ale judetului, reprezentantii Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta au transportat apa potabila si menajera la Secuieni, sat Glodisoarele si Pancesti, sat Dienet, cate 9.000 de litri, iar la Gura Vaii, sat Rotunda, 8.000 litri.
Autoritatea de Sanatate Publica a monitorizat sursele de apa din judet, cele necorespunzatoare fiind marcate cu placute avertizoare.
De asemenea, au fost efectuate controale la 55 de operatori economici in zilele de 22 si 23 august, aplicandu-se amenzi pentru 10 dintre acestia, in valoare totala de 28.700 RON.
Din fericire, nu s-au produs incendii cauzate de caldura excesiva.
Sunt deschise puncte de distribuire gratuita a apei potabile in cinci locatii in municipiul Bacau – la Biserica « Sfantul Neculai », la Serviciul Public de Asistenta Sociala, Centrul de Informare pentru Cetateni din cadrul Primariei Muncipiului Bacau, Biserica « Sfantul Dumitru » din zona Narcisa si la Catedrala Catolica « Sfintii Petru si Paul ».
In municipiul Bacau se acorda primul ajutor persoanelor vulnerabile in 17 cabinete medicale individuale.
Lacasurile de cult sunt deschise in intervalul orar 11.00-17.00, pentru persoanele mai putin rezistente la calduri excesive.
Sambata, 25 august, vremea se va mentine calduroasa, caniculara in orele dupa-amiezei, cu valori ale temperaturii aerului cuprinse intre 35-38 de gr.
Incepand din noaptea de sambata spre duminica si in cursul zilei de duminica, se va accentua instabilitatea atmosferica, fiind posibile intensificari de vant, descarcari electrice si averse care pot fi si torentiale. Cantitatile de apa vor depasi local 25l/mp, iar izolat 40-50 l/mp.
Sursa: Prefectura judetului Bacau