Categorii: Social

Siguranța rutieră, prioritatea polițiștilor băcăuani

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat în weekend- ul trecut pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor pe linie de rutieră. În data de 10 octombrie a.c, polițiștii din Comăneşti au depistat, în flagrant delict, un localnic de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

polițiștii din Buhuşi au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influenţa alcoolului. Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. La aceeaşi dată, polițiștii din Slănic Moldova au depistat, în trafic, un bărbat de 56 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii îl cercetrează penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. În data de 11 octombrie a.c, polițiștii din Moineşti au depistat, în flagrant delict, un bărbat 54 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Asău, sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. La aceeaşi dată, polițiștii din Slănic Moldova au depistat un localnic de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice . Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere suspendat.

Comentează
Share
Publicat de

Recent Posts

Diferențe esențiale dintre pariuri sportive și jocuri de cazinou

Printre cele mai populare jocuri de noroc în lumea modernă se remarcă pariurile sportive, alături…

marți, 10-12-24

Trucuri simple pentru susținerea sănătății plămânilor pe timpul iernii

Sezonul rece poate fi o provocare pentru sănătatea plămânilor, mai ales din cauza aerului rece…

luni, 09-12-24

Sfaturi pentru aprobarea rapidă a unui credit online și obținerea banilor direct pe card

În era tehnologiei, obținerea rapidă a unui credit online poate deveni soluția ideală pentru a-ți…

sâmbătă, 30-11-24

Explorează natura din jurul Bacăului: Trasee montane și echipamente de hiking esențiale

Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…

vineri, 22-11-24

Jocuri de noroc ciudate care au prins la public

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…

miercuri, 20-11-24

Competiția Sportivă CUPA TRIUMF și-a depășit recordurile la Ediția a XIV-a

Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…

joi, 07-11-24

Acest website folosește cookies.