Sfaturi pentru bătrâni de la poliţişti

Peste 70 de persoane de vârsta a treia au primit sfaturi  pentru prevenirea infracțiunilor de tîlhărie și a furturilor din locuințe de la Polițiștii Secției 1 Poliție Bacău. Activitatea s-a desfășurat la Fundaţia pentru Educaţie, Dezvoltare şi Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” Bacău.

Pentru reducerea gradului de victimizare, în rândul vârstnicilor, categorie socială uşor vulnerabilă, poliţiştii băcăuani vor acţiona și în perioada următoare pentru  pregătirea lor antiinfracţională , prin prezentarea  materialelor  şi a modurilor de operare folosite de infractori, precum şi a măsurilor de autoprotecţie ce trebuie luate, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

 

Poliţiştii le-au recomandat participanților la sesiunea de informare să evitate deplasările pe trasee aflate in zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere, să evite purtarea la vedere a unor obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane) și să nu se laude persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le au asupra lor sau acasă.

Persoanelor de vârsta a treia polițiștii le-au recomandat să nu permită accesul în locuinţă celor care vin să le prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!

Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), sa nu îi lase să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!

Să nu ofere informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţin sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!

 

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.