Categorii: Învățământ

Seminar pe teme de sănătate la Casa Corpului Didactic

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizeză în colaborare cu Ambasada S.U.A. la Bucureşti, la Centrul „American Corner Bacău”, joi, 18 octombrie 2012, cu începere de la ora 14.00, un seminarul pe teme de sănătate.

Invitaţi speciali sunt Jonathan Stillo, antropolog american, profesor universitar, cu o experienţă de zece ani de cercetare în domeniu şi Lindsey Plumley, consilier economic la Ambasada S.U.A. din Bucureşti, care are statut de diplomat.

Cele două prezentări vor fi urmate de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

La activitate vor participa elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, coordonaţi de prof. Ana Maria Andrioaie. Aceştia vor primi broşuri şi materiale informative.

„La început de an şcolar, reluăm seria seminariilor susţinute de specialişti americani cu o activitate vizând educaţia pentru sănătate. Prezentarea se adresează elevilor de liceu, considerându-se că aceştia sunt mai uşor de sensibilizat şi conştientizat, cu privire la problematica pusă în discuţie, fiind deci capabili să răspândească informaţiile primite, în comunităţile din care provin”,  ne-a informat Oana- Liliana Jianu, coordonatoarea Centrului „American Corner Bacău”.

În România, una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică este tuberculoza. Aproximativ 20.000 de români se îmbolnăvesc în fiecare an, acest indice reprezentând cea mai mare rată de incidenţă din Uniunea Europeană şi Asia Centrală.

Deşi vindecabilă, această boală presupune un tratament îndelungat şi dificil.

„În virtutea parteneriatului dintre C.C.D. Bacău şi Ambasada S.U.A., ne face plăcere să promovăm noi proiecte, care presupun desfăşurarea în lunile următoare a unor serii de conferinţe şi seminarii,  care vor avea tematici diferite, de maximă actualitate, cum este şi aceasta.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Update in miercuri, 05-11-14 15:04

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.