Sechelariu, trimis în judecată
Fostul primar al Bacăului, Dumitru Sechelariu, a fost trimis, astăzi, în judecată de procurorii anticorupţie. Cu o lună în urmă, anchetatorii au cerut arestarea preventivă a lui Sechelariu într-un caz de corupţie.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Dumitru Sechelariu, acţionar şi consilier tehnic la SC Transport Public SA Bacău, pentru cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar, sub aceeaşi acuzaţie, este inculpat şi Iuliean Şutu, director al societăţii, aflat în stare de arest preventiv. Potrivit rechizitoriului din februarie 2010, citat de Mediafax, Sechelariu i-a oferit lui Iuliean Şuţu 77.400 de lei, “în scopul cumpărării influenţei a doi denunţători, pentru ca aceştia din urmă să intervină pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău, membri ai completului de judecată învestit cu soluţionarea unui litigiu comercial în care era implicată SC Transport Public SA Bacău, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile firmei la care inculpatul Sechelariu Dumitru era acţionar”. La acel moment, societatea comercială se afla în negocieri cu un investitor deţinător al unui lanţ de supermarket-uri în legătură cu tranzacţionarea unui teren pentru care se plătise un avans, însă Primăria municipiului Bacău a contestat în instanţă dreptul de proprietate al societăţii asupra terenului. Pe 18 februarie, Şuţu a fost arestat preventiv pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 19 februarie 2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus arestarea acestuia pentru 29 de zile. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Bacău. (Olimpia FILIP)