Categorii: DivertismentSocial

O schemă de uşurat portofelele

Ca să-şi mai „încălzească” zilele de detenţie şi să facă rost de cartele gratuite pentru telefoanele lor mobile, cei ce ispăşesc „la răcoare” pedepsele cu care-au fost recompensaţi pentru faptele lor în afara legii au mai inventat o şmecherie. Concepută special pentru avocaţi, şansele de reuşită ale „capcanei” sînt direct proporţionale cu gradul de neatenţie al eventualului păgubit…

În ce constă „afacerea”: avocatul primeşte un telefon de la „cineva care, la venirea din Anglia, a fost arestat pe aeroportul Otopeni” din cauza fostei soţii, care, în lipsa lui, a obţinut o hotărîre judecătorească de abandon familial, pentru neplata unei pensii alimentare.

„Eu însă i-am plătit pensia!! Fiind în Anglia, n-am ştiu de proces şi n-am putut să mă apăr. Acum sînt în puşcărie la aeroport…” Vocea de la celălalt capăt mai spune că este de loc din oraşul de domiciliu al avocatului şi că sentinţa cu numărul…, a fost pronunţată de instanţa din acelaşi oraş. De reţinut că intervalul orar în care are loc acest prim apel este 15,30-16,00, după închiderea arhivelor judecătoreşti…

Al doilea telefon vine la circa 10 minute, „de la fratele din Anglia” al celui „arestat la Otopeni”. „Fratele” cere adresa la care să trimită o sumă cuprinsă între 1000 şi 1500 de euro, pentru angajarea avocatului şi pentru diverse alte cheltuieli, şi afuriseşte cum se pricepe mai bine cîinoşenia „fostei cumnate”, care l-a băgat la puşcărie pe bietul frate nevinovat.

Episodul al III-lea are loc începînd cu ora 18,00. „Fratele din Anglia” sună şi anunţă că a trimis banii, prin Money Gram, de exemplu, şi dă parola cu care banii pot fi scoşi de către avocat. Îşi înnoieşte rugăminţile etc.

La 10 minute după aceea, sună din nou „fratele pe nedrept închis la Otopeni”. El îl roagă pe avocat să meargă să scoată banii, să cumpere din ei 5 sau 6 cartele de 20 $ bucata şi să-i trimită codurile acestora, prin sms sau printr-un telefon ulterior. „Îmi trebuie acele coduri pentru că aici, la Otopeni, mi-a dat cineva telefonul lui şi am sunat de pe el. Omu’ pleacă la noapte la… Cluj şi trebuie să-i dau înapoi minutele consumate…”

Ora la care se încheie această convorbire este 18,25 – 18,30. Bineînţeles că, la acea oră, băncile şi, implicit, serviciile „Money Gram” sînt în afara programului. „Nedreptăţitul” sună din nou. I se spune că toate băncile s-au închis. El insistă, roagă, imploră: „trimiteţi-mi codurile, vai de capu’ meu!, că omul care m-a ajutat pleacă în seara asta, mîine vă luaţi banii din bancă” etc.

Dacă avocatul are „inimă bună” şi nu e atent la accentul bine ascuns al „fratelui” şi la viciile de logică ale retoricii acestuia, dacă decide să-l ajute pe „bietul” şi nedreptăţitul om înainte de a ridica, a 2-a zi, „banii trimişi din Anglia”, va rămîne cu o pagubă de 5 sau 6×20 $.

„Fratele din Anglia” va mai suna şi el de cîteva ori, în cazul în care codurile cartelelor nu vor fi trimise „celui închis”, în încercarea de a-l înduioşa pe avocat.

A II-a zi, evident, se constată că numărul dosarului comunicat de către „victima de la Otopeni” sau de către „fratele din Anglia” nu există. Ca, dealtfel, nici banii trimişi cu o zi în urmă…

Susa: C. Pipirigeanu, Ziarul Ceahlaul

Update in luni, 07-05-07 19:14

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse

Recent Posts

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Dezlegari de post în condiţiile vieţii de azi

Dezlegările din timpul postului sunt date credincioșilor de catre preotul duhovnic, adică preotul la care…

joi, 04-04-24

Ghidul suprem pentru scaune cu rotile manuale

A învăța cum să folosești un scaun cu rotile manual în mod eficient te va…

joi, 04-04-24

Acest website folosește cookies.