S-a urcat în autobuz și a ajuns la spital
La data de 28.07.2011, în jurul orei 11.40, P. Vasile, de 48 de ani, din Bacău, conducător auto la o firmă de transport public, a oprit autobuzul în staţia pentru mijloace de transport în comun, situată pe strada Ştefan cel Mare, iar după ce s-a pus în mişcare, a frânat brusc, moment în care M. Margareta, de 63 de ani, din localitate, care se afla în autobuz în calitate de pasageră, s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se de scară.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.