România a dat „Verde la educaţie pentru circulaţie”

lidl-bacau
Cea mai amplă campanie de educație rutieră din România, „Verde la educație pentru circulație”, organizată de Lidl cu sprijinul Poliției Române, a ajuns la cea de-a treia ediție. Astfel, sâmbătă, 19 septembrie, peste 25.000 de copii cu vârste între 4 și 10 ani au fost prezenți în parcările magazinelor Lidl din țară și au învățat cum pot deveni pietoni exemplari. În Bacău, acțiunea s-a petrecut în parcarea magazinului Lidl din Vadu Bistriței, lângă autogară.

Atenți la explicațiile și informațiile oferite de reprezentanții Poliției Române, copiii și-au însușit regulile de circulație și au conștientizat importanța respectării lor.

În cadrul „Verde la educație pentru circulație”, au fost organizate lecții de educație rutieră simultan în parcările magazinelor Lidl din România. Copiii prezenți alături de părinți au aflat chiar de la reprezentanții Poliției Române ce reguli de circulație trebuie să respecte pe drumul către școală, locul de joacă sau către casă. Lecția de educație rutieră a început cu o parte teoretică, în care copiii au aflat care sunt semnele de circulație, ce înseamnă ele, dar și cât de important este să fie atenți la trafic.

Apoi, în cadrul unei sesiuni interactive, cei mici au fost invitați într-un orășel miniatural, în care au aplicat cele învățate pentru a demonstra că vor deveni pietoni responsabili. Copiii au primit, de asemenea, și premii din partea Lidl, precum orare, materiale informative, fluiere și produse marcă proprie Lidl.

În comparație cu aceeași perioadă din 2014, numărul accidentelor rutiere în care au fost implicați cu vinovăție copiii cu vârste între 4 și 10 ani a scăzut, înregistrându-se, de asemenea, mai puține victime printre cei mici. Conștientizarea de către copii și părinți deopotrivă a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație rutieră este un factor extrem de important, ce contribuie, pe termen lung, la scăderea numărului de accidente. De aceea, campaniile sociale ce au ca obiectiv educația rutieră joacă un rol esențial în prevenirea acestor situații.

În ediția din 2014 a campaniei Lidl „Verde la educație pentru circulație” au luat parte mai mult de 23.000 de copii, care au învățat că rolul de pieton trebuie tratat cu seriozitate și au studiat cu atenție materialele informative primite.

„Cea de-a treia ediție a campaniei a fost un nou succes, iar participarea în număr mare a copiilor și părinților ne-a bucurat și ne-a impresionat în egală măsură. Scăderea numărului accidentelor rutiere în care sunt implicați copii este un indicator extrem de important, ce dovedește că acest proiect are rezultate reale și un impact pozitiv pe termen lung. Ca și în anii trecuți, ne dorim ca micii participanți să respecte cele învățate în cadrul lecției de educație rutieră și să le aplice de fiecare dată când se află pe stradă. Totodată, sperăm ca și părinții să conștientizeze în continuare că trebuie să susțină și acasă acest demers educativ și să le explice copiiilor cum trebuie să se comporte ca pietoni, pentru a fi în siguranță,” declară Georgiana Tugearu, PR & CSR Manager Lidl România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.