Categorii: Social

Ritualul băiţei pentru copii începe cu grija pentru alegerea cădiţei [P]

Un părinte la început de drum se simte pierdut, debusolat și stresat de tot ceea ce trebuie să bifeze pentru buna îngrijire a copilului. Deși aparent cel mic are numai nevoi de bază în primele luni, adică hrană, somn și baie, părinții își complică inutil misiunea.

Cand vine vorba de băița celui mic, există la fel de multe semne de întrebare ca și pentru numeroase alte aspecte. Totul începe însă cu alegerea cădiţei potrivite. Cu un spațiu generos, care să permită o mai bună manipulare, cu o formă avantajoasă și confortabilă pentru copil, există numeroase pretenții legate de acest obiect. Părinții nu se pot lăuda că au ales perfect, întrucât de fiecare dată va exista și alt model cu care vor compara.

Iata și câteva îndrumări în alegerea unei cădițe potrivite. Veți putea spune ulterior „am gasit o cadita cu suport și este perfectă”!

• Cădiţa cu suport

Un suport de cădiţă este un element mai important decât ați crede. Acesta susține greutatea copilului și a cădiţei, ridicând-o la o înălțime ce îi avantajează pe adulți. Nu veți mai sta aplecați, nu veți avea dureri de spate și astfel vă puteți concentra mai bine pe ceea ce ține de baia în sine a copilului, oferindu-i momente prelungite de răsfăț.

Unele cădiţe se achiziţionează la pachet cu suportul, altele se pot cumpăra separat. Trebuie însă să verificați în ce măsură se potrivește o cădiţă la un anume suport. Având în vedere că este realizat pentru a suporta o greutate de până la 45 de kg este considerat rezistent și sigur, util pe termen lung.

• Cădiţa cu termometru

Pentru că o mare frică o au părinții când vine vorba de baia celui mic, un termometru este aliatul lor ce mai bun. Acesta va indica temperatura apei, putând astfel să se regleze până la nivelul optim. Nu toți părinții consideră că pot estima singuri prin metode băbești care este temperatura bună și maxim admisă pentru confortul celui mic.

• Cădiţa cu formă anatomică

Nu trebuie omis faptul că un bebeluș până la pragul aproximativ de 6 luni când învață să stea în șezut nu are stabilitate. La momentul băiţei acesta trebuie foarte bine susținut, pe spate, însă fără să îi între apă în urechi spre exemplu. Este destul de incomod pentru adult să manevreze corect și să facă în așa fel încât să spele copilul în același timp. De aceea, o cădiţă cu o formă anatomică este ideală, permițând ca cel mic să stea înclinat, nu aplecat, nu complet pe spate, fără să alunece.

Indiferent de alegere, de ce caracteristici primează, opțiunile sunt diverse și piața de profil este una ofertantă. Pentru cei care își doresc să analizeze toate opțiunile și să aleagă ceva potrivit nichiduta.ro este o sursă recomandată. Descoperiți aici seturi complete, precum și accesorii separate ce se pot atașa la o cădiţă simplă, clasică, pentru a spori nivelul de confort și siguranţă.

Preţurile sunt și ele la fel de variate. În funcție de bugetul fiecăruia, există oferte care să asigure strictul necesar și praguri mai pretențioase care să se completeze cu nevoia de confort.

Update in vineri, 01-12-17 2:49

Contributori - Alte surse

Comentează
Share
Publicat de
Contributori - Alte surse
Taguri: copii

Recent Posts

Cum pot banale caserole din plastic, cu capac, să facă diferența în calitatea serviciilor restaurantelor?

Cum ne alegem restaurantul la care să servim masa? Pe baza căror criterii facem selecția…

luni, 13-05-24

De unde se mai pot cumpăra bilete pentru finala Cupei României din 2024

În acest sezon, Cupa României și-a respectat pe deplin renumele de „competiție a surprizelor”. În…

vineri, 10-05-24

Duminica Floriilor

Sărbătoarea Floriilor ne aduce aminte de intrarea triumfală a lui Iisus în orasul Ierusalim. Este…

duminică, 28-04-24

Miercuri se opresc temporar gazele în Nicolae Bălcescu, Cleja, Somușca și Răcăciuni // ACTUALIZARE

Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de…

miercuri, 24-04-24

Înțelegerea perspectivelor financiare ale Tesla cu anunțul privind câștigurile pentru T1 2024

Tesla, renumitul producător de vehicule electrice, se pregătește să își dezvăluie performanțele financiare pentru primul…

miercuri, 24-04-24

Scaun agățat – de ce merită să îl cumperi?

Scaunele agățate au fost asociate în principal cu elemente de amenajare pentru camerele copiilor sau…

miercuri, 24-04-24

Acest website folosește cookies.