Revista presei din 7 februarie
Deputatul Leonida Lari a declarat, Mediafax, că a luat decizia de a părăsi PRM după ‘lungi luni de meditaţie’. Ea a spus că a decis acest lucru pentru că preferă ‘libertatea de a gîndi şi de a acţiona’ şi ‘un limbaj civilizat chiar faţă de adversarii politici’. ‘Dacă se vor găsi doritori care să mă atace, le spun că mai tare mă tem de Dumnezeu şi îngerii săi, decît de oamenii răzbunători’, a precizat Leonida Lari, care a fost membru PRM timp de 10 ani. Ea a mai spus că nu se gîndeşte să se înscrie în alt partid.
Vântu şi-a dat Realitatea pe faţă (Cotidianul)
Sorin Ovidiu Vântu a recunoscut ieri ca detine de un an şi jumatate pachetul majoritar de actiuni la Realitatea TV şi ca în tot acest timp a operat prin interpusi. Tot printr-un interpus va opera şi de acum inainte: Vitalie Dobândă, un fost oficial al Bancii Naţionale a Republicii Moldova, care va fi reprezentantul sau în relatia cu autoritatile din Cipru, unde Vântu a stabilit resedinta fiscala a Realitatii TV.
‘Am placerea de a va informa ca am incheiat negocierile pentru preluarea companiei Blue Link Comunicazioni, care detine pachetul majoritar în trustul de presa Realitatea’, a anuntat ieri Sorin Ovidiu Vântu printr-un comunicat de presa. în vechea structura de actionariat, Blue Link Comunica-zioni, o firma cu sediul în Elvetia şi reprezentata de Dario Colombo şi Anna Crocci, detinea 54,9% din actiuni. FSLI Petrom şi Petrom Service SA detineau 35%, Global Video Media SRL 10%, iar Luca Liviu, Toroipan Gheorghe Cristian (varul sotiei lui Luca) şi Gheorghe Luha – cite 0,001%.
Capcana (Ziua)
Ziarul ZIUA a fost tinta unui atac fara precedent. Prin acesta se urmarea atat manipularea şi compromiterea redactiei, cat şi punerea în pericol a operatiunilor militare din Irak şi Afganistan. Planuri strict secrete ale misiunilor Coalitiei antiteroriste, care au ca sursa MApN, au intrat în posesia redactiei noastre. ZIUA a evitat capcana intinsa şi a ales sa predea CD-R catre SRI. Daca ziarul nostru ar fi publicat chiar şi o mica parte din aceste informatii, ar fi intrat sub incidenta legilor care protejeaza secretul militar şi siguranta naţionala, Armata Romana ar fi fost discreditata iar relatiile dintre Romania, Statele Unite şi ceilalti membri ai Coalitiei antiteroriste ar fi fost dinamitate. Cantitatea de date este imensa şi se intinde pe mii de file care contin cheile de criptare şi decriptare pentru transmisiile radio, parole şi semnale folosite în misiuni, tactici şi proceduri de angajare în lupta, indicative radio, schema reperelor şi dispunerea punctelor de paza şi observare, chiar şi intreaga documentatie privind baza americana KAF.
De la ‘Gheata de Aur’ la consilier local (Evenimentul zilei)
A inscris goluri antologice, care au adus bucurie în sufletele zecilor de mii de microbisti. Indiferent ca a marcat pentru Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, Charleroi, Heerenveen sau echipa naţionala, Radion Camataru, cunoscut în lumea fotbalului ca Rodion Camataru, a fost unul dintre cei mai iubiti jucatori de fotbal ‘produsi’ în Oltenia. Curios, astazi nu este implicat în sport, asa cum s-a intamplat cu majoritatea colegilor sai. Camataru a ales administratia locala, fiind consilier municipal din partea Partidului Democrat.
Olanda ratifică Tratatul cu mofturi (Cotidianul)
Isteria provocata la Bucureşti de micul exercitiu de forta al crestin-democratilor olandezi nu este justificata.
Camera Inferioara a Parlamentului de la Haga voteaza azi ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei şi Bulgariei. Adversarii aderarii Romaniei ar avea nevoie de 76 de voturi pentru a bloca ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei şi Bulgariei. Partidul crestin-democrat, 44 de locuri, se opune dorintei guvernului de a ratifica Tratatul, desi e aflat la guvernare. ‘Vor fi 53 de voturi impotriva şi 97 pentru’, ne-a declarat ieri crestin-democratul Jan van Dijk, numarind alaturi şi cele opt voturi ale Partidului Socialist, care va vota impotriva daca dezbaterea nu va fi aminata dupa publicarea, în mai, a Raportului de monitorizare.
Musulmanii din Londra ameninţă: ‘Europa, vei plăti – vei avea şi tu parte de 11 septembrie!’ (Gândul)
Musulmanii din mai multe capitale europene – Londra, Paris, Copenhaga, Istanbul -au ieşit în stradă pentru a protesta contra caricaturilor în care este ridiculizat profetul Mahomed. Dacă în cele mai multe dintre cazuri manifestaţiile s-au desfăşurat paşnic, anumite incidente au dat însă de furcă serviciilor de securitate locale. În Londra, unde există o comunitate musulmană extrem de numeroasă, Scotland Yard-ul a anunţat că va face mai multe arestări şi chiar posibile deportări după ce, în cursul week-end-ului, zeci de musulmani au incitat la violenţe şi au ameninţat cu atentate sinucigaşe şi masacre. Pancartele purtate de aceştia proclamau ca represalii pentru reproducerea caricaturilor o repetare a atentatelor de la 11 septembrie din SUA sau chiar reeditarea evenimentelor care au însângerat Londra la 7 iulie. ‘Măcelăriţi-i pe cei care îşi bat joc de Islam’, ‘Europa, vei plăti, vei avea şi tu parte de 11 septembrie’, ‘Europa, te vei târî atunci când mujahedinii îşi vor înălţa glasul’ erau câteva sloganuri scandate de musulmanii londonezi, relatează ‘The Guardian’.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News