Revista presei din 3 martie
Principalele subiecte din ediţia de vineri, 3 martie, a cotidianelor centrale se referă la Ordonanţa DNA – aprobată de Senat; controlul averii lui Năstase s-ar lovi de Constituţie; spionul mătuşii Tamara, ameninţat de rakeţi; Dana Năstase a evadat din spital prin subteran; PD vrea să adere la Internaţionala Creştin-Democrată; foştii miniştri PSD apără ordonanţa ‘Rompetrol’; deputaţii combat fenomenul ‘mătuşa Tamara’ la SIF-uri; patru bănci – ameninţate cu falimentul; fără facturi fiscale de la data aderării; Ţiriac jr. va fi judecat din nou pentru consum de cocaină.
DNA a scăpat! (Evenimentul zilei)
Ordonanta privind organizarea si functionarea Departamentului National Anticoruptie (DNA) a fost aprobata ieri de Senat cu 109 voturi ‘pentru’, unul ‘impotriva’ si doua abtineri. Ordonanta, care a fost adoptata si de Camera Deputatilor, va fi trimisa la presedintie pentru promulgare.Potrivit prevederilor acestui act normativ negociate de Traian Basescu cu liderii partidelor, DNA trece din coordonarea in subordinea procurorului general, Ilie Botos, si se transforma din ‘departament’ in ‘directie’. Adoptarea ordonantei are loc inaintea evaluarii pe care Bruxelles o va face in legatura cu justitia din Romania pe 6 martie a.c.
Controlul averii lui Năstase s-ar lovi de Constituţie (Ziarul financiar)
Avocaţii lui Adrian Năstase spun că legea în baza căreia şeful Camerei Deputaţilor a cerut el însuşi să-i fie verificată averea este neconstituţională.
Comisia specială de cercetare a averilor demnitarilor de pe lângă Înalta Curte de Ca-saţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat ieri în discuţie cererea de verificare a bunurilor preşedintelui Camerei Deputaţilor, dar o decizie a fost amânată la intervenţia avocatei lui Adrian Năstase.
După debutul scandalului ‘Mătuşa Tamara’, Năstase ceruse el însuşi controlul legalităţii dobândirii averii sale, dar avocata sa a susţinut ieri că legea în baza căreia se face această verificare (Legea controlului averilor demnitarilor, 115/1995) încalcă Constituţia, întrucât din Comisie face parte şi un procuror. Potrivit legii menţionate, Comisia este compusă din doi judecători şi un procuror. Avocata Ana Diculescu a susţinut că prezenţa procurorului în acea comisie face ca ea să nu fie independentă, întrucât procurorii sunt în subordinea Ministerului Justiţiei care face parte din Executiv. Acest lucru ar încălca Constituţia care spune că Justiţia este imparţială, a susţinut avocata. Până ce Comisia de pe lângă ÎCCJ se va pronunţa asupra excepţiei, Ministerul Justiţiei care este parte în astfel de litigii a fost invitat să-şi spună punctul de vedere.
Spionul mătuşii Tamara, ameninţat de rakeţi (Cotidianul)
Amenintarea a survenit in ziua aparitiei articolului ‘Vecina Codin, spionul matusii Tamara’ in ‘Cotidianul’. Un anonim a sunat ieri, la ora 13.40, acasa la sotii Codin, amenintindu-i, intr-o romana stricata, cu accent rusesc, ca o sa arunce casa in aer pentru ca au vorbit. Unul dintre reporterii care au semnat articolul de ieri a primit, in plina noapte, un telefon anonim cu injurii. Unii dintre vecinii casei din Christian Tell nr. 15, care a apartinut matusii sotiei lui Adrian Năstase, au depus deja marturie la DNA.
Dana a evadat prin subteran (Cotidianul)
Dupa o zi si o noapte de stat sub observatia medicilor, Dana Năstase a parasit ieri, pe furis, Spitalul Floreasca, iesind printr-un garaj subteran. Durerea din pieptul sotiei lui Adrian Năstase nu a avut legatura cu inima, ci probabil cu stresul.
Fie asistenta, fie brancardier, fie paznic, orice angajat de la Spitalul de Urgenta Floreasca avea acelasi raspuns pregatit daca intrebai de Dana Năstase: ‘Nu stiu, n-avem voie sa vorbim, avem si noi ordinele noastre!’. Tot ce se stia despre sotia fostului premier era ca se afla intr-o rezerva speciala, undeva intre etajele trei si cinci.