Revista presei din 2 februarie

Principalele subiecte din ediţia de miercuri, 1 februarie, a cotidianelor centrale se referă la acuzaţiile formulate de preşedintele Traian Băsescu la adresa trusturilor media, a Guvernului, liberalilor, a premierului şi a miniştrilor Codruţ Şereş şi Eugen Nicolăescu; convorbirile telefonice ale lui Patriciu – interceptate pentru atingerea Legii privind siguranţa naţională; în Camera Deputaţilor, PSD s-a răzbunat pe finul lui Mitrea; ‘măruşa Tamara’ în altă variantă PSD: Mircea Geoană a dosit 1,6 milioane euro şi un verişor; valuri de intoxicări în presă: după ‘Gândul’, urmează cu scuzele caţavencii; Sorin Ovidiu Vântu, audiat în dosarul Băncii de Investiţii: ‘Zece milioane de dolari din B.I.D. era mărunţiş pentru trabucuri’; ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, este de patru ori mai bogat; preşedintele Traian Băsescu se duce la Kiev cu dosarele problemă; dezbateri dificile în Parlamentul olandez pe tema ratificării Tratatului de aderare la UE: ‘România este în continuare coruptă’; privatizarea CEC, în atenţia austriecilor de la Bank Austria Creditanstaldt; Gigi Becali a vândut un teren cu 16 mil. euro.

Băsescu a spălat puntea cu grupurile (Cotidianul)

Dupa doua luni de post, Băsescu a iesit la rampa la Ministerul Administratiei şi Internelor. Vizibil iritat, presedintele a rostit un discurs vehement în care a deschis fronturi de lupta cu grupurile de interese şi cu trusturile media pe care acestea le folosesc, cu Guvernul, cu liberalii, cu premierul, cu ministrii Seres şi Nicolaescu. El a cerut politistilor sa cerceteze toate actele normative emise în ultimii zece ani ‘in favoarea grupurilor de tip mafiot’. Discursul a atins apogeul cu fraza ‘Mafia a ajuns pe masa Guvernului’. Efectul mediatic pare sa fi rasplatit cele doua luni de tacere.

Concluzia Comisiei SRI după audierea lui Timofte / Convorbirile telefonice ale lui Patriciu, interceptate pentru atingerea Legii privind siguranţa naţională (Gândul)

‘SRI a acţionat legal în materie de solicitare de mandat, precum şi de îndeplinire a mandatului cu privire la ascultare’, a fost concluzia Comisiei parlamentare pentru controlul SRI în cazul Dinu Patriciu, după audierea, ieri, preţ de trei ore, a directorului SRI, Radu Timofte. Omul de afaceri înaintase, săptămâna trecută, Comisiei parlamentare o plângere referitoare la faptul că, începând din anul 2003, convorbirile sale telefonice au fost interceptate. În urma prezentării de către Radu Timofte a unor documente solicitate de membrii Comisiei, aceştia au constatat, la final, că SRI a ascultat telefoanele lui Dinu Patriciu ‘în strictă conformitate cu legea’.

PSD s-a răzbunat pe finul lui Mitrea (Cotidianul)

Desi la sedinta Biroului Permanent al PSD de ieri-dimineata Geoană, Mitrea şi ceilalti lideri ai partidului hotarisera ca finul Nicolicea sa fie mentinut în functia de chestor al Camerei, majoritatea deputatilor au făcut exact pe dos. Planurile lui Geoană şi Mitrea au fost stricate de votul secret, la care cei doi candidati au fost supusi ieri dupa-amiaza în sedinta de grup a deputatilor PSD. Contracandidatul lui Nicolicea a fost Marin Diaconescu, fost prefect al judetului Olt, iar lovitura a fost pusa la cale de grupul fostilor prefecti ai PSD, în frunte cu deputatii Ion Calin şi Ioan Buda, precum şi al celor care au fost pusi pe liste de Octav Cozmâncă. Acestia au reusit sa-l blocheze pe omul lui Mitrea, într-o combinatie politica cu oamenii lui Ponta şi cu cei ai lui Nastase, la care s-au raliat în general toti cei care au un cui impotriva lui Mitrea. în urma votului, Diaconescu a obtinut 54, iar Nicolicea 46. Voturile au fost numarate de trei ori, dar rezultatul a ramas acelasi.

Geoană a dosit 1,6 milioane euro şi un verişor (Evenimentul zilei)

Mircea Geoană i-a cerut lui Nastase sa-si clarifice chestiunea mostenirii de la matusa Tamara, dar el insusi ascundea o mare problema imobiliara care se poate transforma în una de imagine. Presedintele PSD nu poate explica de ce a renuntat la un teren de aproape un hectar, în Bucuresti. Geoană cumparase terenul din cartierul ‘Doi Cocosi’, la un pret mult subevaluat, de la un var al sotiei lui, Octavian Vasile Barba. Mai mult, presedintele PSD nu si-a trecut acel teren în declaratia de avere, desi l-a detinut din septembrie 2005 pana în ianuarie acest an. Aceste informatii sunt inregistrate în toate scriptele oficiale, la primarie şi în cartea funciara.

După ‘Gândul’, urmează caţavencii (Evenimentul zilei)

Liviu Mihaiu a susţinut în direct la Realitatea TV că un ziarist de la ‘Gândul’, consilierul prezidenţial Claudiu Săftoiu şi omul de afaceri Ovidiu Tender au fost văzuţi împreună. Informaţia a fost dezminţită prompt şi în direct de doi dintre protagonişti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.