Revista presei din 27 februarie
În complicitate cu alţi cinci pesedişti şi cu aprobarea tacită a Senatului / Hrebenciuc vrea să uşureze declaraţiile de avere de rubricile incomode (Gândul)
Sătui să mai ştie toată lumea ce au prin case şi prin conturi, senatorii au aprobat tacit ‘uşurarea’ declaraţiilor de avere de rubricile incomode. Proiectul de lege care prevede înlocuirea actualelor declaraţii de avere cu nişte formulare vagi şi incomplete îl are în fruntea iniţiatorilor pe pesedistul Viorel Hrebenciuc, alături de care mai semnează alţi patru deputaţi PSD, Cristian Dumitrescu, Valeriu Zgonea, Dan Nica şi Ion Călin. Potrivit proiectului PSD, demnitarii nu mai sunt obligaţi să-şi facă publice sumele de bani pe care le au în conturi curente, în depozite bancare şi nici să precizeze clar ce bunuri au cumpărat, vândut sau moştenit în timpul mandatului. Nici participaţiile soţului sau soţiei la societăţi comerciale, independent de demnitar, nu mai sunt considerate de interes public. În viziunea celor cinci pesedişti, declaraţiile de avere ar trebui să revină la forma veche, cu căsuţe în care să se bifeze DA sau NU, fără prea multe detalii suplimentare.
Sondaj: Românii cred că fuziunea PNL-PD n-are şanse (Evenimentul zilei)
Potrivit unui sondaj INSOMAR, dat ieri publicitatii de Realitatea TV, 56% din cei chestionati considera ca sansele ca acest demers sa se concretizeze sunt destul de mici (36%) sau nu exista (20%). Doar 6% din romani cred ca posibilitatea fuziunii este foarte mare, iar 38% apreciaza ca este destul de mare.
Daca Alianta D.A. se va transforma în partid, Emil Boc este considerat cel mai potrivit pentru a prelua conducerea (33%). Calin Popescu-Tăriceanu este preferat de 26% din cei chestionati, iar Theodor Stolojan de 16%.
Patru din zece romani sustin, potrivit sondajului, ca liberalii si democratii ar avea numai de castigat de pe urma fuziunii. 30% din respondenti cred totusi ca PD ar fi mai avantajat, în vreme ce pentru PNL au optat doar 10%.
Indiferent de sansele fuziunii, 45% din cei chestionati afirma ca relatiile dintre liberali si democrati sunt destul de bune (40%) si foarte bune (5%).
Nu acelasi lucru este valabil si când vine vorba despre Traian Băsescu si Calin Popescu-Tăriceanu. 65% din romani cred ca presedintele si premierul nu se inteleg prea bine (46%) sau deloc (19%).
Pe Tăriceanu îl doare în cotă de FMI si UE (Cotidianul)
Primul ministru se dovedeste imun la sugestiile expertilor FMI, care sustin ca o crestere de venituri bugetare este imperativa. Nici remarcile comisarului european pentru Afaceri Economice si Financiare, Joaquin Almunia, în acelasi sens, nu par sa-l ingrijoreze pe Calin Popescu Tăriceanu. ‘Am transmis autoritatilor romane analiza, recomandarile si cererile noastre în ceea ce priveste rolul mai activ pe care trebuie sa îl joace politica bugetara în corectarea dezechilibrelor macroeconomice si în cresterea bazei de impozitare pe termen mediu pentru a face fata cheltuielilor’, a afirmat Almunia.
Şeful de cabinet al lui Iulian Vlad, la SRI (Ziua)
Istoricul Marius Oprea, presedinte al Institutului pentru cercetarea comunismului, a afirmat la scoala de iarna a tineretului liberal ca seful de cabinet al lui Iulian Vlad, capul securitatii comuniste, al carui nume este Rogojanu, lucreaza în structurile de conducere ale SRI, serviciu condus de Radu Timofte. ‘Acest om lucreaza acum la elaborarea pachetului de legi privind siguranta nationala’, si-a exprimat nemultumirea Marius Oprea.