Revista presei din 27 februarie
Mitrea: ‘Am greşit că nu m-am opus lui Adrian Năstase’ (Evenimentul zilei)
O.N.: Bun, si cu asta, asigurandu-va ca firmele respective nu fac afaceri cu statul, v-ati linistit, chiar stiind de legaturile cu blocul din Zambaccian?
Da, am gresit. Si nu e singura greseala pe care am facut-o si pe care trebuie sa mi-o asum.
O.N.: Una mare, pe care v-o asumati, care ar fi?In ce domeniu? Ca în fiecare am facut cate o greseala mare.
O.N.: în partid, sa zicem.(Tace 15 secunde.) Vreau sa nu fiu fariseu si nici sa nu spun una mica. O caut pe cea mai mare.
L.C.: Va rog, ganditi-va, timp avem…
…(Se mai gandeste cateva secunde.) Cea mai mare greseala este ca n-am protestat public în momentul în care Biroul Permanent a fost desfiintat de Adrian Năstase.
In biroul lui eu m-am opus, iar când m-am dus în sedinta publica a partidului am tacut. A fost un gest de lasitate, poate fiindca m-am considerat în minoritate.
Si am mai facut din astea! De exemplu, atunci când s-a format guvernul si, brusc, a aparut un guvern fara ministri de stat. Eu mi-am dat seama atunci ca era o solutie de concentrare a puterii în mana primului-ministru. Nu trebuia sa accept, dar am acceptat-o. Aveam functia mea de ministru si mi se parea ca am rezolvat problema.
Judecătoarea lui Patriciu, finanţată de Tăriceanu (Evenimentul zilei)
O asociatie detinuta de familia judecatoarei Maria Tripăduş – cea care a decis ca Dinu Patriciu ramane în libertate – a beneficiat, anul trecut, de o sponsorizare guvernamentala. Finantarea a fost acordata în perioada în care în dosarul ‘Rompetrol’ aparea chiar numele premierului Calin Popescu-Tăriceanu, despre care se spune ca ar fi profitat de operatiunea de ‘manipulare a Bursei’ coordonata de seful Rompetrol.
Carmen Tripăduş, nora judecatoarei, a confirmat ieri pentru EVZ ca fundatia familiei a primit o sponsorizare de la Agentia Nationala pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor (ANSIT), spunând insa ca a fost vorba despre ‘o suma mica’. Agentia, controlata de liberali, a precizat ca e vorba despre maximum 100 de milioane de lei.
Martori Golden Blitz, în Zambaccian (Adevărul)
Adevărul a obţinut mărturiile mai multor participanţi la perchiziţiile care au avut loc săptămâna trecută în celebrul bloc de lângă Piaţa Dorobanţi, unde locuieşte familia Năstase. Un film în care apar muncitori de pe şantierul de la DNA, sute de obiecte de artă provenite din Orient, seifuri sigilate şi mobilier din Asia care îşi caută proprietarul. De asemenea, interesant este şi faptul că firma de unde provin muncitorii-martori face parte din celebra constelaţie Golden Blitz, adică a apropiaţilor preşedintelui Băsescu. Procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, a declarat că, ‘în mare, s-a găsit ce s-a căutat’.
Galeria de artă din casa scărilor
Casa scărilor din Zambaccian este plină de tablori de mici dimensiuni, aduse din Orient. De altfel, acest gen de tablouri se regăsesc în mai toate apartamentele din bloc. Unul dintre martorii care au asistat la percheziţie spune că numai în livingul apartamentului Marietei ANăstasescu au fost numărate peste 80 de astfel de obiecte de artă. Conform descrierii făcute de acesta, obiectele de artă ar fi gravuri sau stampe. Avocata familiei Năstase, a lui Alexandru Bitner şi a mătuşii Tamara mai are astfel de tablouri şi în restul apartamentului, de circa 300 de metri pătraţi, martorii spunând că au putut număra în total circa 150 de astfel de lucrări de artă. Trei dormitoare, 3 băi, un wc de serviciu, 2 holuri, bucătărie, o cămară şi un living imens. Aşa este un apartament din Zambaccian.Martorii nu au putut face o evaluare a obiectelor de artă descoperite. Au mai fost, de asemenea, ‘monitorizate’ termopanele, care în interiorul apartamentelor sunt din lemn, iar afară din metal, parchetul din apartamente, dar şi gresia şi faianţa din băi.