Revista presei din 23 ianuarie

Iliescu va fi audiat miercuri în dosarul 13-15 iunie (Averea)

Ion Iliescu a fost citat pentru a doua oara în dosarul Mineriadei din ’90. Astfel, fostul preşedinte al României va trebui sa se prezinte miercuri la Parchetul Militar pentru a fi audiat în calitate de învinuit, după ce la inceputul lunii iunie 2005 a fost acuzat de subminarea puterii de stat şi a economiei nationale, lipsire de libertate în mod ilegal şi crime contra umanitatii. Până în acest moment insa, avocatii lui Iliescu nu au precizat daca acesta va veni la audieri, întrucât, în aceasi zi are programata o conferinta de presa referitoare la situatia PSD. Ion Iliescu a mai fost citat în urma cu doua luni la parchet, însa avocatii acestuia au amânat întâlnirea cu anchetatorii, pe motiv ca doresc sa studieze dosarul şi sa pregateasca apararea clientului lor. Anchetatorii au decis să-l reciteze pe Ion Iliescu şi să-i ia o noua declaratie pentru ca, intre timp, au aparut declaratii care fac referire la implicarea fostului preşedinte în Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Ministru la 24 de ani (Evenimentul zilei)

Proaspatul preşedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) este cel mai tanar demnitar cu un rang atat de inalt. Desi nominal figureaza ca secretar de stat, Razvan Orasanu are pozitia şi atributiile pe care le-a avut până acum doi ani ministrul Musetescu. A fost numit în functie de Calin Popescu-Tariceanu, caruia i-a fost anul trecut consilier. Are doar 24 de ani, insa a lucrat deja în trei tari straine. Si, desi este scolit la Londra, sustine ca a preferat sa vina în Romania pe un salariu de doua ori mai mic. Adica 36 de milioane de lei pe luna, net.

(…) cereti falimentul RAFO în continuare?

In aceasta clauza trebuie sa vedem totalitatea problemei. Statul trebuie sa castige cat mai mult. Noi trebuie sa avem o abordare comuna cu ANAF care are toate datoriile conexe cu RAFO. Toate institutiile statului urmaresc acelasi lucru: obtinerea unei valori maximale din creantele pe care statul le are catre diversele institutii.

Noile conduceri ale Radioului şi TVR – depolitizate şi împuţinate (Gândul)

Conducerile societăţilor publice de Radio şi de Televiziune vor fi schimbate imediat după aprobarea, de către Parlament, a noii legi de funcţionare şi organizare a SRR şi SRTV, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu. ‘Dacă scoatem o lege nouă, ea trebuie pusă imediat în aplicare. Nu face sens să ne grăbim să scoatem repede un act normativ, care să fie pus în aplicare peste trei ani’, a spus Iorgulescu. El a adăugat că nimic nu împiedică partidele să-şi nominalizeze aceiaşi reprezentanţi în consiliile de administraţie de la Radio şi de la TVR.

Toma Zaharia, audiat la DNA (Evenimentul zilei)

Generalul (r) Toma Zaharia a fost audiat la finele saptamanii trecute de procurorii Departamentului National Anticoruptie (DNA), în legatura cu contractul privind securizarea frontierelor incheiat de statul roman cu concernul german EADS.

Anul trecut, Ministerul Administratiei şi Internelor (MAI) a transmis trei sesizari penale Parchetului General, în care sunt reclamate nereguli în negocierea, semnarea şi derularea contractului de achizitie cu firma Bearing Point pentru studiul de fezabilitate privind sistemul integrat de securizare a frontierei şi a contractului cadru cu concernul multinational EADS în vederea realizarii acestui sistem. Dosarul a ajuns apoi la DNA. Ancheta vizeaza cinci ofiteri care au negociat incheierea celor doua contracte: chestorii şefi Toma Zaharia (fost secretar de stat în MAI), Gheorghe Carp, Mihai Badescu, Anton Gagiu şi comisarul-şef Mihai Tatut. ‘Generalul Zaharia nu are deocamdata nicio calitate în acest dosar, pentru ca ne aflam în faza actelor premergatoare. El a fost chemat pentru a da relatii despre modul în care s-au incheiat contractele’, ne-au declarat surse judiciare.

Castele retrocedate şi rascumpărate (Ziua)

Castelele Bran, Peles şi Pelisor vor fi retrocedate proprietarilor de drept – familia de Habsburg şi Casa Regala, urmând sa fie rascumparate de statul roman pentru o suma totala a carei valoare ar putea ajunge la circa 50 de milioane de euro, a anuntat ieri, intr-o conferinta presa, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu. Potrivit lui Iorgulescu, se negociaza mai intai preluarea castelelor de catre familia de Habsburg, respectiv Casa Regala, pentru ca apoi sa se treaca la discutii privind despagubirea posesorilor astfel incat imobilele sa ramana în posesia statului roman. în ceea ce priveste Pelesul şi Pelisorul, Iorgulescu a precizat ca se va face ‘un aranjament’, astfel incat suma de rascumparare a celor doua castele sa nu depaseasca suma prevazuta initial în actul normativ respins de Curtea Constitutionala, respectiv 30 de milioane de euro.

Lideri din România, chemaţi la audieri în Parlamentul European, în cazul închisorilor CIA (Gândul)

Oficiali americani şi lideri europeni, inclusiv din România, vor fi citaţi pentru a fi audiaţi în şedinţe publice în scandalul zborurilor şi centrelor secrete de detenţie ale CIA în Europa, au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, membri ai Parlamentului European (PE), potrivit Reuters. Comisia de anchetă a Parlamentului European, recent constituită, doreşte să pună întrebări fostului cancelar german Gerhard Schroeder, Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Javier Solana, coordonatorului pentru măsuri antiteroriste al UE, Gijs de Vries, şi liderilor din ţările care ar fi implicate în scandal – Polonia, România, Macedonia şi Marea Britanie. Parlamentul European a aprobat, miercuri, formarea unei comisii nepermanente, având 46 de membri, care să investigheze alegaţiile potrivit cărora CIA a administrat centre secrete de detenţie pe teritoriul Uniunii Europene. Un purtător de cuvânt al PE a declarat că prima reuniune a comisiei de anchetă va avea loc probabil joi, 26 ianuarie.

Crapă pietrele (Ziua)

Vremea se raceste accentuat în toata tara, incepând de astazi, până pe 25 ianuarie. Administratia Nationala de Meteorologie anunta ca noptile şi diminetile vor fi geroase, cu temperaturi minime cuprinse intre -20 şi -10 grade, valori mai coborate, până în jur de -25 de grade, fiind asteptate la inceput în nordul Moldovei, apoi în zonele depresionare şi dealurile subcarpatice. De asemenea, în prima parte a intervalului de referinta, vantul va prezenta intensificari în regiunile extracarpatice, în special în Dobrogea, Baragan şi Moldova, astfel incat local valoarea indicelui de racire va fi mai mica de -31 de unitati.

Autor : Alic MÎRZA, Amos News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.