Revista presei din 23 ianuarie
Principalele subiecte din ediţia de luni, 23 ianuarie, a cotidianelor centrale se referă la aranjamentele din culisele PSD pentru marginalizarea lui Adrian Năstase; PSD are datorii de 80 de miliarde de lei; românii cred că Adrian Năstase e cel mai corupt premier; cazul colonelului Dragomir; George Copos demisionează din PC; Dan Voiculescu îl face pe Copos mafiot temporar; ministrul Justiţiei, Monica Macovei: ‘Am susţinerea preşedintelui. Sau, cel puţin, eu aşa simt’; Ion Iliescu va fi audiat miercuri în dosarul 13-15 iunie; Răzvan Orăşanu – ministru la 24 de ani; noile conduceri ale Radioului şi TVR – depolitizate şi împuţinate; Toma Zaharia, audiat la DNA; castelele Bran, Peleş şi Pelişor – retrocedate şi rascumpărate; lideri din România, chemaţi la audieri în Parlamentul European, în cazul închisorilor CIA; vreme deosebit de geroasă în România.
Vânătorul de aur, doborât în Poiană (Cotidianul)
Geoană şi liderii locali şi-au negociat interesele la Poiana Braşov. Geoană vrea marginalizarea lui Năstase, iar liderii locali vor protecţie în faţa justiţiei şi a hărţuielilor administrative ale Puterii. Planul lui Geoană prevede organizarea unui Congres extraordinar, după care să-şi asigure conducerea pentru următorii 4 ani.
După două zile şi două nopţi de lobby pe lângă şefii de filiale, Mircea Geoană a obţinut asigurări verbale că este ‘comanda unică a partidului’. La rândul său, el le-a promis public că ‘nu va fi declanşată o epidemie de autosuspendări în PSD’, adică exact ce vor liderii locali: protecţie din partea partidului. Acesta a fost sensul discuţiilor desfăşurate, după cum spunea chiar Geoană, ‘la ore târzii în noapte la cârciuma Vânătorul şi la Hotel Piatra Mare, ambele situate în Poiana Braşov’.
PSD, partidul mătuşilor şi soacrelor, are datorii de 80 de miliarde (Gândul)
În timp ce liderii săi s-au îmbogăţit, PSD are datorii de peste 80 de miliarde de lei, s-a plâns, vineri seara, Mircea Geoană, în faţa colegilor săi de partid. ‘Cum este posibil ca, după atâţia ani de guvernare, când am avut în mână toate pârghiile, acum, când am trecut în opoziţie, partidul să aibă datorii de 80 de miliarde?!’, s-a indignat Geoană, vineri seara, la prima întâlnire din seria de patru avute la Poiana Braşov, de conducerea ‘noului PSD’, cel de după autosuspendarea lui Adrian Năstase. Datoriile PSD datează din perioada campaniilor electorale din 2004, la nivel central, iar ‘creditorii’ sunt diverse firme, agenţii de publicitate, consultanţi şi instituţii media, care au prestat diverse servicii către partid, ne-a declarat un lider important al PSD. El a susţinut că valoarea comunicată de Geoană în şedinţa de partid este ‘ridicolă’, datoriile ajungând – după propria estimare – undeva la 140 de miliarde de lei. ‘Nu ştiu de 140 de miliarde, posibil, dar, între timp, s-au mai plătit’, ne-a declarat, ieri, Mircea Geoană.
Românii cred că Adrian Năstase e cel mai corupt premier (Evenimentul zilei)
Adrian Năstase este considerat, la mare distanţă de urmatorul clasat, cel mai corupt premier din ultimii 16 ani. 32% din intervievati cred acest lucru despre Năstase, 7% au optat pentru Vacaroiu, 5% pentru Ciorbea, Roman şi Tariceanu, 4% pentru Vasile şi doar 1% pentru Isarescu şi Stolojan. Scorul este şi mai mare printre intervievatii cu studii superioare, care l-au indicat pe Năstase drept cel mai corupt premier în proportie de 46%.
Agitaţie la Cotroceni (Ziua)
Cazul colonelului în rezerva Ionel Dragomir, care a dat în judecata Serviciul de Informatii Externe, a atins la sfarsitul saptamanii trecute apogeul, prin declasificarea de catre Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a unor documente cu caracter strict secret de la SIE. Acestea vor fi depuse la dosarul cu numarul 4835/2005 de la Curtea de Apel Bucuresti, locul unde se judeca procesul intentat de Dragomir institutiei din care a fost dat afara. Colonelul Dragomir a intrat în atentia opiniei publice, anul trecut, după incheierea crizei ostaticilor din Irak, în urma unei declaratii a preşedintelui Băsescu. şeful statului preciza, în exclusivitate pentru ZIUA, pe 4 iulie 2005, ca a existat un personaj, care, în timpul crizei, a intoxicat şi scurtcircuitat negocierile. ‘Ovidiu Ohanesian e prieten cu un fost ofiter SIE, colonelul Dumitrescu, şi pleaca urechea la ce-i spune acest personaj dat afara din structura’, declara preşedintele. ‘Din cauza ex-colonelului SIE şi a contactelor personajului cu niste irakieni expulzati, la un moment dat s-a creat o chestiune extrem de grava. Ajunsesera oamenii din SIE, din SRI şi din Directia de Informatii Militare sa se banuiasca unii pe altii, de era sa iasa rau de tot. Erau sa se impuste intre ei. Va dati seama ce ar fi iesit?’, a povestit iritat Băsescu. El nu a precizat insa cum de i s-a permis acestui personaj sa actioneze nestingherit şi sa incurce cele trei servicii secrete.
Voiculescu îl face pe Copos mafiot temporar (Cotidianul)
George Copos a fost vedeta Biroului Permanent al PC de simbata. Vicepremierul a eclipsat pina şi subiectul iesirii de la guvernare în momentul în care a anuntat ca demisioneaza din functiile detinute pe linie de partid, facindu-i pe colegii sai să-l roage sa se razgindeasca. El nu are de gind sa se retraga insa şi din Guvern. ‘Voi demisiona din Guvern daca voi fi invinuit pentru activitatea mea din decembrie 2004 pina azi, când imi exercit functia de membru al Guvernului’, a spus el. Vicepremierul a refuzat în mod repetat sa explice de ce nu renunta şi la functia din Executiv, pretextind ca nu vrea sa vorbeasca despre aceste lucruri cu sigla partidului în spate.
Dan Voiculescu, aflat la Londra, le-a trimis conservatorilor o scrisoare prin care isi exprima sustinerea fata de Copos. Vorbind despre imperiile de carton care s-au construit în Romania după ’89, preşedintele PC şi-a incheiat scrisoarea garantind pentru Copos printr-o fraza din care se intelege cu totul altceva. ‘Copos al nostru nu face definitiv parte din aceste mafii!’, scrie Voiculescu, incurcind, probabil, sensul cuvintului ‘definitely’, care, în engleza inseamna ‘categoric’, cu romanescul ‘definitiv’.
‘Am susţinerea preşedintelui. Sau, cel puţin, eu aşa simt’ (Evenimentul zilei)
Laurenţiu Ciocăzanu: Doamnă ministru, să punem cărţile pe masă: faţă de începutul mandatului dv., puteţi spune astăzi că aţi câştigat lupta cu grupul care se opune reformei din Parchetul General?
(Tace 23 de secunde, priveste trist în jos, ridică apoi privirea)
Laurentiu Ciocăzanu: Să înţelegem din tăcerea dv. că rezistenţa este mult prea puternică?
Mă gândesc că răspunsul onest este ‘nu ştiu’. Sincer, nu simt că da sau nu. Dar eu nu simt o rezistenţă organizată în Parchetul General. Acolo sunt probabil câţiva… (ezita)… Nu ştiu, mulţi, puţini. Dinozaurii, da, care sunt de mult timp acolo şi care, structural, se opun reformei. Dar nu simt Parchetul ca o instituţie ostilă. Dimpotrivă, m-am întâlnit cu cei de la Direcţia Crimă Organizată de două ori şi mi-au plăcut foarte mult. Deschişi, isteţi, şi sunt mulţi tineri…