Revista presei din 18 ianuarie
Principalele subiecte din ediţia de miercuri, 18 ianuarie, a cotidianelor centrale se referă la prezentarea viitoarelor legi ale sănătăţii; Adrian Năstase s-a prezentat la DNA la 7 dimineaţa; potrivit studiilor de partid, cazul ‘mătuşa Tamara’ risca să tragă PSD spre 15%; PD, atins de sindromul ‘mătuşa Tamara’; UE vrea mai multe anchete împotriva marilor corupţi; Quinton Quayle a promis la Craiova: ‘Vizele pentru Marea Britanie se pot ridica înainte de aderarea la UE’; doi deputaţi PIN l-au exclus pe al treilea; Miron Cozma avertizează: ‘Vreau să conduc ţara’; reprezentanţii FMI la Bucureşti; un scurtcircuit a provocat explozia la Anina; guvernul României s-ar putea să nu fi ştiut că serviciile secrete au aprobat închisorile CIA.
Legile sănătăţii, lansate oficial (Evenimentul zilei)
Pachetul legislativ privind reforma în sanatate a fost prezentat ieri oficial, la Palatul Parlamentului, în prezenta preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Călin Popescu-Tăriceanu şi a numerosi directori de spitale şi medici. Actuala putere pare decisa sa-si asume raspunderea în parlament pentru acest pachet legislativ.
Adrian Năstase s-a prezentat la DNA, ieri, la 7 dimineaţa (Gândul)
Procurorii Departamentului Anticorupţie l-au audiat, ieri, pe liderul PSD, Adrian Năstase, în dosarul Zambaccian. Potrivit unor surse judiciare, Năstase a venit la sediul DNA încă de la ora 7 dimineaţa şi timp de o oră şi jumătate a răspuns la întrebări în legătură cu preţul pe care l-a plătit pentru terenul din strada Zambaccian, dar şi despre moştenirea de un milion de euro pe care a primit-o de la mătuşa soţiei sale, Tamara Cernâşov. Totodată, fostul premier, dorind să evite să dea ochii cu presa, le-a cerut anchetatorilor să păstreze confidenţialitatea acestei întâlniri, aşa că mass-media nu au avut posibilitatea să obţină vreo declaraţie de la fostul preşedinte executiv al PSD, proaspăt autosuspendat din funcţia de partid.
Potrivit studiilor de partid / Mătuşa Tamara risca să tragă PSD spre 15% (Gândul)
Sacrificarea lui Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu era absolut necesară, deoarece PSD dădea semne că scade vertiginos în sondaje. Trei lideri importanţi ai PSD, veterani ai strategiilor electorale, au acceptat, ieri, să comenteze dedesubturile retragerii lui Năstase şi DIP, cu condiţia să nu fie citaţi. Toţi trei au ajuns la concluzia că, dacă PSD nu ar fi aplicat imediat o măsură-şoc, care să atenueze căderea, rezultatele ar fi fost catastrofale. PSD ar fi atins cota cea mai neagră, înregistrată în vara lui 1996: ‘Dacă Năstase nu s-ar fi autosuspendat, ajungeam la 15%, după vreo trei luni’.
PD, atins de sindromul ‘mătuşa Tamara’ (Evenimentul zilei)
Preşedintele Grupului pentru Investigatii Politice (GIP), Mugur Ciuvică, a acuzat ieri faptul ca în jurul preşedintelui Traian Băsescu exista un grup de interese care incaseaza zeci de milioane de euro de la Primaria Capitalei, grup din care ar face parte senatorul PD Cornelia Cazacu, sotul ei, Danut – fost consilier municipal al PD – şi consilierul prezidential Adriana Saftoiu.
UE vrea mai mulţi nepoti sub anchetă (Cotidianul)
Cercetarea dosarelor Nastase şi DIP este perceputa la Bruxelles drept un ‘pas inainte’. UE asteapta şi anchetarea altor cazuri. Cele mai critice voci la adresa Romaniei din Parlamentul European, Joost Lagendijk şi Markus Ferber, vorbesc de pasi ‘in directia cea buna’ şi de un ‘nou climat în Romania, în care exista posibilitatea ca procurorii sa demareze anchete’ în dosare delicate. Comisia Europeana asteapta insa şi alte investigatii şi puneri sub acuzare. Oficialii Uniunii Europene vor sa vada o justitie ferma, care ancheteaza nume grele fara inhibitii.
Quinton Quayle a promis la Craiova: ‘Vizele pentru Marea Britanie se pot ridica înainte de aderarea la UE’ (Gândul)
Ambasadorul Marii Britanii în România, Quinton Quayle, a declarat ieri, la Craiova, că vizele pentru Marea Britanie vor fi eliminate înainte de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. ‘Dacă se va constata reducerea fenomenului migraţiei ilegale, Marea Britanie va elimina vizele pentru români pe parcursul acestui an’, a declarat Quinton Quayle.
Doi deputaţi PIN l-au exclus pe al treilea (Evenimentul zilei)
Deputatul Aurelian Pavelescu a fost exclus ieri din Partidul Initiativa Nationala (PIN), condus de Cozmin Gusa şi din care mai face parte deputata Lavinia Sandru. Decizia a fost luata de Adunarea Nationala a Liderilor, pe motiv ca acesta a incalcat statutul negociind, fara mandat din partea formatiunii, alianta cu Partidul Noua Generatie, al lui Gigi Becali, şi cu Actiunea Populara.