Revista presei din 16 februarie
Ţăranistii intra în Parlament pe fereastra PRM (Cotidianul)
PNTCD ar putea redeveni partid parlamentar. UCS, partidul de sindicalisti care a strecurat în Parlament cinci deputati pe listele PRM, se pregateste sa fuzioneze cu taranistii.
Negocierile dintre taranisti şi Uniunea Crestin Sociala (fost BND), partid provenit din centrala sindicala Blocul National Sindical, sint foarte aproape de finalizare. Ultimul cuvint il va avea Biroul National de Conducere al PNTCD, care se va intruni simbata pentru a da verdictul final. ‘Exista o comisie infiintata din reprezentanti ai celor doua parti, care va analiza doleantele lor şi va supune votului în BNC analiza facuta. în orice caz, nu vorbim decit despre o comasare prin absorbtie’, a declarat vicepreşedintele PNTCD, Viorel Sasca.
Revoluţia română a murit de Valentine’s Day (Evenimentul zilei)
Dosarul privind evenimentele din timpul Revoluţiei de la Timişoara a devenit un prilej de bufonerii ieftine.
Instanta Curtii Supreme de Justitie a respins ieri o cerere formulata de avocatii lui Victor Atanasie Stanculescu şi Mihai Chitac de retrimitere la Parchetul General a dosarului privind evenimentele din timpul Revoluţiei de la Timişoara. Dupa aproape 15 ani de judecare, acest dosar a devenit mai degraba o gluma proasta şi un prilej de bufonerii ieftine.
Ieri, Stanculescu a fost injurat ca la usa cortului de revoluţionarii prezenti la proces, iar la plecare, fara a parea foarte afectat de acest lucru, fostul ministru a povestit presei în ce stadiu se mai afla viata sa amoroasa.
Vanghelie, luat la bani mărunţi de Curtea de Conturi (Evenimentul zilei)
‘Stenogramele durerii’ au facut o prima victima. Dupa ce ‘Evenimentul zilei’ a publicat stenograma discutiilor de la PSD Bucuresti din 7 februarie, în care primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, declara ca a donat doua milioane de dolari la pusculita partidului, Asociatia Pro Democratia (APD) a sesizat ieri Curtea de Conturi în legatura cu posibile fraude la finantarea partidelor politice.
‘Recentele declaratii ale domnului Marian Vanghelie, cu privire la suma de ‘doua milioane de dolari’ pe care a donat-o catre PSD, ridica mari semne de intrebare asupra legalitatii relatiilor financiare dintre domnul Vanghelie şi PSD’, se precizeaza intr-un comunicat APD.
In cadrul sedintei, Vanghelie a declarat: ‘Pana sa vina Dan Popescu în organizatia asta, am dat doua milioane de dolari. Doua milioane de dolari am dat. şi munceam, nu afaceri de stat. Am chitante, va spun. Deci munceam, alergam. Faceam tot ce se poate. Aveam magazine’.
Grup de ‘crimă organizată’ în dosarul ‘Rompetrol’ (Cotidianul)
Dinu Patriciu, preşedintele Rompetrol, este acuzat pentru mai multe infractiuni economice, dar şi de constituirea unui astfel de grup de crima organizata. Audiat ieri, pentru a 18-a oara, la Parchetul General, Dinu Patriciu a spus: ‘Am constatat cu surprindere ca la fiecare pagina a ordonantei în care sintem invinuiti se foloseste sintagma «grup de interese», ceea ce dovedeste politizarea acestui dosar’.
Potrivit lui Patriciu, ‘Rosca Stanescu este un membru marcant al acestui grup… şi dl Pantis… E vorba despre brookeri, functionari de stat pe care nu ii cunosc’. El a negat ca din acest grup ar face parte Călin Popescu Tăriceanu sau senatorul UDMR Verestoy Atilla, fostul sef SIE Catalin Harnagea, iar membrii familiei Voiculescu ‘nu’ deocamdata.
Averea lui DIP rămâne sub sechestru (Ziua)
Contestatia depusa la Inalta Curte de Casatie şi Justitie, de catre fostul ministru al Economiei şi Comertului, Dan Ioan Popescu, privind ridicarea sechestrului asigurator impus de comisia speciala asupra unor bunuri ale familiei sale a fost respinsa, ieri, de magistratii aceleiasi instante. Totodata, judecatorii au respins şi contestatia fata de modul de aducere la indeplinire a masurii sechestrului. Hotararea a fost pronuntata în sedinta publica, şi nu este definitiva, termenul de recurs fiind de cinci zile.
Deşi estimează ‘o deviaţie’ pentru acest an, de până la 6,5% / BNR a decis să păstreze ţintele de inflaţie de 5% pe 2006 şi de 4% pe 2007 (Gândul)
‘Pentru România, timpul a devenit foarte scurt. Toate întârzierile în lupta contra inflaţiei se răzbună. Chiar dacă nu ne place, trebuie să fim ambiţioşi. Prin urmare, Banca Naţională a decis să menţină ţintele de inflaţie pentru 2006 şi 2007, la nivelul de 5% plus/minus un punct procentual în acest an, respectiv de 4% plus/minus un punct procentual – anul viitor’, a declarat ieri guvernatorul Mugur Isărescu. Proiecţia BNR este identică cu nivelul anticipat de FMI, reprezentanţii instituţiei avertizând că Banca Centrală va avea dificultăţi în atingerea ţintei inflaţiei în acest an. Isărescu estimează totuşi, pentru acest an, ‘o deviaţie a inflaţiei’ până la 6,5%, după care, o reîntoarcere în intervalul estimat în prima parte a anului 2007. ‘Am optat să menţinem ţintele de inflaţie pentru 2006 şi 2007. Nu sunt uşor de atins, ele fiind ambiţioase. Cu alte cuvinte, nu este exact ce ne-am dorit, dar este un rău mai mic decât modificarea ţintelor pentru acest an şi anul viitor’, a afirmat Isărescu, subliniind că abaterea neaşteptată de la începutul acestui an (în ianuarie, rata inflaţiei a fost de 1,03%) ‘este temporară şi nu afectează traiectoria de dezinflaţie pe termen mediu din proiecţia Băncii Centrale.’ Prognoza BNR, pe ianuarie 2006, pentru rata inflaţiei, este de 1,1%, peste nivelul de 1,03% anunţat de Institutul Naţional de Statistică.
Autor : Alic MÎRZA, Amos News