Revista presei din 11 ianuarie 2006
Principalele subiecte din ediţia de miercuri, 11 ianuarie, a cotidianelor centrale.
La solicitarea premierului Tăriceanu / Preşedintele Băsescu le dă parlamentarilor cu privilegiile în cap (Gândul)
Preşedintele Traian Băsescu a retrimis, ieri, Parlamentului, Legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor, nemulţumit de privilegiile pe care şi le-au votat aleşii prin acest act normativ. Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Băsescu apreciază ‘că legea stabileşte, atât pentru parlamentarii în funcţie, cât şi pentru foştii parlamentari, unele avantaje, care, prin natura lor excesivă, exced categoriei drepturilor şi se constituie în privilegii interzise de articolul 16 aliniat 1 din Constituţie (privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor – n.red.)’. La sfârşitul anului trecut, premierul Tăriceanu îi trimisese o scrisoare lui Băsescu prin care îi cerea să respingă promulgarea Statutului.
Ambasadorul Marii Britanii despre averea lui Năstase: ‘Cum e posibil?’ (Evenimentul zilei)
‘Cum e posibil ca oamenii politici sa fie necorupti, dar rudele devin foarte bogate fara explicatie?’ – Quinton Quayle, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti
Modul în care creste averea familiei lui Adrian Năstase l-a intrigat şi pe ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle. Intr-un interviu acordat ieri agentiei Mediafax, diplomatul britanic, al carui mandat la Bucuresti se apropie de sfarsit, a ironizat modelul romanesc de imbogatire a demnitarilor prin intermediul rudelor. Quayle nu a nominalizat pe cineva, dar referirile la fostul premier Adrian Năstase sunt evidente. Sageata sa ii vizeaza insa şi pe alti politicieni care si-au imbogatit rudele. Constatarea lui Quinton Quayle vine intr-un moment în care cel mai dificil obstacol în calea integrarii Romaniei în Uniunea Europeana este marea coruptie.
Deputatul PIN Aurelian Pavelescu – în negocieri cu Becali (7 plus)
Deputatul Aurelian Pavelescu se află în negocieri avansate cu Gigi Becali pentru a se transfera de la PIN la PNG. Contactat telefonic ieri seară, Pavelescu a negat informaţia, în schimb Gigi Becali, preşedintele PNG, a confirmat faptul că se află în discuţii cu deputatul PIN. Pe de altă parte, trebuie spus că Aurelian Pavelescu este un lider care a fost propulsat în prim-planul atenţiei publice de Cozmin Guşă o dată cu înfiinţarea PIN. Totodată, reamintim că pe scena politică se vehiculează informaţia potrivit căreia PNG va face parte dintr-o posibilă alianţă pro-Băsescu în perspectiva viitoarelor alegeri.
Ştampile de vot folosite, găsite în biroul fostului secretar al Prefecturii Cluj, mort acum două luni (Gândul)
Descoperire surprinzătoare în Prefectura Cluj. Zilele trecute, când şi-a preluat biroul, fost al secretarului general al instituţiei, Siviu Hentz, mort în noiembrie de infarct, Cynthia Curt, proaspăt instalată subprefect, a găsit într-un sertar, într-o pungă, o tuşieră şi patru ştampile electorale folosite (!) – una cu menţiunea ‘Votat’, una cu ‘Anulat’, celelalte fiind ştampile rotunde ale birourilor electorale ale Secţiei 40 din comuna Gârbău şi 63, comuna Poieni. ‘Ştampilele folosite la ultimul scrutin au fost predate pe bază de procese-verbale, potrivit legii, acolo este trecut câte erau bune, câte s-au pierdut, câte s-au deteriorat etc., iar aceste categorii, adunate, trebuiau să dea numărul total. Aceste ştampile nu aveau ce să caute în biroul fostului secretar general’, ne-a declarat prefectul Clujului, Alin Tişe. Ţinând cont de gravitatea descoperirii, Tişe a sesizat poliţia, pentru a descoperi, în măsura în care poate, adevărul, ţinând cont că Hentz (considerat un apropiat al PSD) a murit. ‘Cred însă că va fi o anchetă foarte grea’, a mai spus prefectul, de formaţie avocat.